de Luisa Balaban și Pavel Dumitrescu

The killing of a sacred deer este lungmetrajul în regia lui Yorgos Lanthimos, un film-paradigmă ce se inspiră din bazele unui mit antic grecesc (Iphigenia), transpus teatral de Euripide în tragedia Ifigenia la Aulis. Aceasta povestește cum, în ajunul războiului troian, la limanul Aulis, este adunată întreaga flotă a tuturor regatelor din Hellada, pregătită să strabată marea Egee pentru a ajunge în ținutul Troiadei, în Asia Mică; însă nici un vas nu poate înainta din cauza vântului ce bate foarte puternic în direcția opusă. Agamemnon, regele din ținutul Argos (sau Micene) află de la profetul Calhas că toate aceste vânturi persistă din vina lui, fiindcă, plecat la vânătoare, a ucis o căprioară sacră, foarte dragă zeiței Artemis. Așadar, zeița pădurii și a animalelor, l-a blestemat pe Agamemnon, oprind vânturile năpraznice numai dacă împăratul îi va plăti cu același preț: sacrificarea fiicei sale de vârstă fragedă, Ifigenia. Lanthimos transpune acestă poveste în stilu-i caracteristic, brutal, rece, cumva lipsit de emoție însă cu o puternică încărcătură spirituală și morală, asupra unei familii din secolul 21. Astfel, suntem părtași la drama unei familii întregi care riscă să moară dacă tatăl nu reușește să ia o decizie și să sacrifice unul dintre membrii acesteia.

Stilul regizoral greu de confundat al lui Yorgos Lanthimos aduce la suprafață o poveste morbidă cu accente religioase, desfășurând în fața privitorului o poveste complexă. Filmul debutează cu un ecran blanc peste care e suprapus o bucată din Jesus Christus schwebt am Kreuzel de Michel Corboz, un cânt coral sobru bisericesc. Este dezvăluită apoi imaginea unei operații pe cord deschis, ce ne oferă o primă imagine a importanței chirurgilor în lumea utopică ce urmează a fi redată.

Accentul este pus asupra lui Steven (Colin Farrell), tată și chirurg de renume, ce duce o viață aparent perfectă, atât el cât și familia sa, în întregime stabilă, lipsită de defecte. Cu ani în urmă acesta se ocupa de operația unui pacient ca oricare altul dar care dintr-o greșeală, în complicata sa chirurgie care ne este arătată la început, l-a omorât. De atunci, la fel ca tatăl unei asemănănătoare familii din filmul Force majeure – care este convins că și-a luat soția și copiii cu el să-i salveze în timpul unei bruște și rapide avalanșe neprevăzute, când, de fapt, a alergat de unul singur de la pericol, lăsând restul familiei să se salveze pe pielea sa – Steven trăiește în continuare pe deplin convins că nu a făcut nimic greșit, cum se cuvine atât în profesia sa, cât și în viața sa personală, niciodată cedând, asemenea regelui micenian. Însă, dacă felul superficial, ușor anxios, cu care vorbește cu oricine din jurul său ar fi prea subtil, atunci coloana sonoră, compusă din viori high-pitched ne transmite că ceva e în neregulă în viața și în mediul relativ perfecte ale sale. Identitatea acestuia începe să conteze în momentul în care Martin (Barry Keoghan), fiul omului mort pe masa de operație apare peste 3 ani  în viața lui Steven, care inițial nu pare că cere mai mult decât o imagine masculină în evoluția sa, Steven fiind singura sa legătură mai apropiată cu ideea existenței tatălui său. Acesta își minte colegii și soția în legatură cu Martin, ascuzând inițal adevărata sa legătură cu băiatul, care e bazată pe ani de vină reprimată.

Odată ce Martin ajunge să petrecă mai mult timp acasă la Steven, iar fiica sa se îndrăgostește de el, situația familiei se înrăutățește. Ceea ce până acum era aparent imaginea perfectă a unei familii complete, de succes și realizate, care trăiește în imaginea unei locuințe grandioase, se distruge sub una din influențele unei consecințe pe care Steven nu a vrut să și-o asume când ar fi trebuit.

Mi se pare foarte inteligent din partea lui Martin să aștepte 3 ani după accidentul de față. În acest fel, cu trecerea timpului, Steven a reușit să treacă cât de cât peste aceasta, dedicându-se cu meticulozitate și concentrare carierei și familiei sale. Acum, când totul îi merge perfect, Martin se decide să i se răzbune.

Martin dezvăluie progresiv faptul că amestecul său în familia lui nu e întâmplător, iar în scurt timp se va face dreptate. Treptat, mezinul, apoi fiica cea mare ajung să se îmbolnavească. În ciuda faptului că testele medicale nu recunosc nici o anomalie, cei doi copii pierd capacitatea de a merge și pofta de mâncare. Martin îi anunță că sunt doar 3 etape până la moartea lor, ultima fiind sângerarea ochilor, iar singura modalitate de prevenire a morții întregii familii este aceea ca Steven să aleagă unul dintre membrii acestia și să îl ucidă, în semn de sacrificiu închinat răposatului tată.

Povestea filmului evoluează continuu, plot-ul fiind plăcut-confuz și plin de simboluri de la început până la sfârșit. Steven întruchipează alături de familia sa idealul universal al familiei împlinite pe plan profesional, tronând peste domeniul medicinal. Sunt portretizați asemenea acestei imagini curate și impecabile, lucrând în spitale utopice, asemenea unor catedrale, cu coridoare largi și săli spațioase, cu remedii miraculoase și șanse de 100% vindecare. Însă odată ce povestea se aprofundeaza în istoria acestora, dezvăluie aceiași mizerie umană caracteristică existenței.

Încă din primele 15 minute Steven este prezentat asemenea unei persoane false, materialiste, discuția dintre el și unul dintre colegii săi în legătură cu ceasuri dezvăluind importanța imaginii exterioare pentru sine, și cum o „curea de metal e mult mai arătoasa decat una simplă de piele”. Faptul că alege sa îi cumpere acest ceas cu o curea de metal lui Martin, care ulterior schimbă cureaua cu una de piele, anticipează tipul de relație dintre cei doi și diferențele dintre interesele celor doi la un nivel mai profund.

De-a lungul filmului se face remarcată obsesia în legătură cu mâinile protagonistului, fiind adorate, sexualizate, lăudate, ridicate în slăvi pentru minunile pe care le realizează, utilizindu-se adjective precum white, beautiful, clean. Însă în opening shot vedem cum acesta își îndepărtează mănușile însângerate după o zi lungă de muncă, de unde putem extrage o paralelă referitoare la stilul său de viață, unde pentru cei din extrior imaginea lui este nepătată, însă el își cunoaște greșelile, pe care nu și le acceptă și preferă să le lase să putrezească.

Martin e o figură diferită, care nu pare că se încadrează în tiparele unui personaj obișnuit. Părând a avea puteri supranaturale, Martin reprezintă o reinterpretare o unei zeități precum Dumnezeu în creștinism, însă valorile și puterile sale sunt valabil comparabile cu oricare altă imagine capitală a religiilor universale. Astfel Martin este cel care îl pedepsește pe Steven pentru faptele sale neasumate. În ciuda legăturii dintre el și fiica chirugului, Kim, Martin nu o cruță de durerile răscumpărării imaginii tatalui sau, căci orice intervenție în planul său i-ar murdări etica, unul dintre puținele elemente care rămân neatinse de-a lungul poveștii. Scenele precum cea în care soția chirurgului, Anna (Nicole Kidman), săruta picioarele tânărului insistă asupra identității spirituale înalte a băiatului.

Relația dintre cei doi este rezumată cel mai bine în scena în care Martin îl mușcă pe Steven de mână și îi explică de ce nu l-ar ajuta cu nimic daca i-ar „mângâia” rănile, căci niciodată nu trebuie să atingi o rană deschisă. Însă răspunsul se află în faptul că Martin își face o rană asemănătoare, fără a arăta vreun semn de durere.

Pe parcursul filmului, deși Steven își reprimă constant vina și nu recunoaște niciodată ce a făcut, Anna și Kim, după ce reușesc să-l cunoască îndeaproape pe Martin, își dau seama foarte clar ce s-a întâmplat. Astfel, prin atitudinea sa rece, fără scrupule, dar totodată pe deplin onestă și rațională, și prin adevărata iubire reciprocă dintre el și Kim (neținând cont de tatăl ei, de ce are pregătit pentru acesta și de posibila moarte a ei însăși), fiica și soția ajung să-i adere lui, împotriva bărbatului din familie, cea dintâi rămânând la fel de îndrăgostită de el ca la început.

În momentele cruciale ale finalului îl găsim pe Steven distrugându-și întru totul ultima legătura sinceră care promitea idea unei familii ideale, fiul său, Bob, fiind victima sacrificiului său. În ciuda faptului că tânărul era singurul care încă avea încredere deplină în tatăl său și îi era alături, acesta este prețul pe care familia îl plătește pentru faptele chirurgului.

Lungmetrajul spune povestea unui om laș și trufaș, care se ascunde în spatele imaginii clădite prin succes și falsitate, însă care nu poate scăpa de consecințele spirituale ale faptelor sale. Viziunea lui Lanthimos este una fascinantă, construind pe baza unor simboluri aparent distanțate în înțeles și origine, o dramă horror a secolului curent, ce tratează teme ordinare într-o manieră curajoasă, îmbinând spiritualul și supranaturalul într-un mod firesc cu știința, reușind să construiască un univers credibil și hipnotizant.