Articole

Super shorts: Cheese

de Sonia Lupșa

Pentru că tocmai am intrat într-un nou an, am ales un short care să reflecte, într-o oarecare măsură, chestiunile importante care s-au întâmplat anul trecut.

Am ales scurtmetrajul Cheese, regizat de Hannah Cheesman, o comedie care prezintă conflictul de superioritate între bărbați macho și noua generație de feminism.

Jamie trebuie să cumpere brânză pentru o petrecere, deși nu se pricepe, iar patronul magazinului știe asta. Când ea intră să cumpere brânză pentru o petrecere, de la Global Cheese, este atrasă de patronul macho într-un conflict de superioritate în care încearcă să-și păstreze poziția.

Jamie se lasă purtată de val și cere brânzeturi din ce în ce mai scumpe pentru a-i dovedi bărbatului că nu se lasă intimidată. Când Jamie arată spre cel mai scump tip de brânză, patronul o avertizează că e foarte scumpă, dar ea cere să îi ambaleze o bucată.

Totul ia sfârșit când Jamie vede câtă brâză a cumpărat și cât are de plătit, dar simte că a câștigat competiția când patronul îi spune că are gusturi bune legate de brânzeturi.

Super shorts: I have something to tell you

de Sonia Lupșa

I have something to tell you este un short regizat de Benjamin Joyner și Dumaine Babcock despre fotograful Adrian Chesser, cunoscut pentru proiectul său în cadrul căruia i-a fotografiat pe cei dragi în momentul în care le-a spus că este testat HIV pozitiv și diagnosticat cu SIDA.

Filmul este o retrospectivă a vieții lui Chesser – queer la începutul anilor ’80 în perioada incipientă a crizei SIDA, venind dintr-o familie creștină conservatoare care nu îl acceptă.

Regizorii Babcock și Joyner se referă la Chesser ca fiind artistul care i-a inspirat – As artists, we were moved by the notion of using one’s art to overcome immense trauma or pain, a spus Joyner.

Subiectul filmului, care a câștigat destulă atenție în mediul online în urma unui articol publicat de The Huffington Post acum câțiva ani, era în vizorul regizorilor de ceva timp, aceștia continuând proiectul la Savanah College of Arts & Design.

Babcock și Joyner au avut parte de un avantaj când au realizat short-ul datorită relației dintre Babcock și Chesser, care este nașul lui, făcând I have something to tell you și mai interesant de vizionat.

Acest short este un documentar care dezvăluie faptul că dificultatea cu care se confruntă protagonistul e univesal valabilă și că modul în care acționezi te definește.

Super shorts: Cosmic bowling

de Sonia Lupșa

După ce planurile lor sunt date peste cap în mod neașteptat, 3 adolescente ajung să-și petreacă seara de vineri căutându-l cu disperare pe băiatul nou și drăguț din liceu. Scurtmetrajul realizat de co-regizorii Emily Berge și Spencer Thielmann este o dramă despre prietenie, nefiind un film nostalgic tradițional.

Acest short te face să-ți amintești de serile de vineri în care posibilitățile sunt nesfârșite, în care te plimbi acultând muzică împreună cu prietenii, în mașină, prin oraș.

Cosmic bowling este ca o scrisoare de dragoste adresată nopților fără griji și planuri, când totul este posibil; despre călătoria trio-ului, nu despre destinație, goana după acel băiat fiind doar un pretext pentru un hang out prelungit. De notat este și faptul că fetele nu își folosesc telefonul aproape deloc pe parcursul celor 17 minute.

Scurtmetrajul prezintă o anumită etapă a vieții prin care trece sau a trecut oricine, nu despre caracteristicile specifice ale unui deceniu.

Deși filmul poate părea lung, nu pot spune că nu are un farmec aparte – te face să te simți minunat gândindu-te la momentele banale, când chiar și statul într-o parcare are potențialul de a deveni magic.

Festival ride: Bucharest Short Film Festival

de Sonia Lupșa

Ajuns la a doua ediție, Bucharest Short Film Festival este un festival de film independent, inițiat în 2016 de Radu Muntean, care se ține la Cinema Muzeul Țăranului, în București. Festivalul a durat 5 zile (2-6 decembrie) și a adus pe ecran 87 de scurtmetraje din 35 de țări.

Desigur – mare agitație în seara deschiderii, iar sala a fost plină ochi, și pentru că este doar a doua ediție m-a bucurat să văd atâți de mulți oameni interesați. Scurtmetrajele, selectate de către juriul festivalului, urmăresc calitatea performanței vizuale, și sunt împărțite în categorii: ficțiune, experimental, documentar, fashion, student, drepturile omului, animație și stop motion.

Mai jos, câteva dintre scurtmetrajele care mi s-au părut interesante.

Chers Amis (Valeriu Andriuță, România) – Într-o cancelarie niște profesori discută „chestiuni importante”, în timp ce un copil își așteaptă în frig mama și un răspuns. De altfel, singurul scurtmetraj românesc prezentat la BSFF.

Tot din categoria Ficțiune, The peculiar abilities of Mr. Mahler (Paul Philipp, Germania) – Un copil de 6 ani este dat dispărut de câteva săptămâni. Crezându-se că detectivul Mahler este capabil de lucruri paranormale, acesta este trimis la familia băiatului dispărut pentru a rezolva, în sfârșit, cazul. Acesta scoate la iveală niște lucruri care fac ca întâmplarea să ia o întorsătură politică.

Ethnophobia (Joan Zhonga, Albania) – Un film stop-motion despre nevoia oamenilor de a exagera diferențele, fără a vedea că, de fapt, asemănările sunt cele care contează.

Scent of geranium (Naghmeh Farzaneh, SUA) – O animație despre cum te simți ca imigrant, inspirat din propria experiență a regizoarei.

Wicked girl (Ayce Kartal, Turcia) – O fetiță de 8 ani care se află în spital își amintește de vacanțele petrecute la bunici, dar în minte îi apar și niște amintiri întunecate care capătă, încet-încet, sens în mintea ei.

BSFF reprezintă o alternativă artistică față de ceea ce se prezintă în alte festivaluri din România, având ca scop recunoașterea, prezentarea și răspândirea unora dintre cele mai profesioniste, mai inovatoare și mai interesante noi scurtmetraje internaționale, dând prioritate filmelor independente.

Call me by your name

de Sonia Lupșa

Filmul Call me by your name de Luca Guadagnino este o adaptare după cartea scrisă de André Aciman. Scenariul, scris de James Ivory, e plin de surprize și acordă atenție până și personajelor cu roluri care par neînsemnate (de exemplu Marzia, iubita lui Elio, care îți frânge inima doar cu câteva replici), dar care au un rol important în formarea lui Elio, deoarece filmul îl surprinde în etapa de auto-descoperire. Acțiunea se petrece in 1983, prin nordul Italiei.

În lumea lui Elio, un adolescent de 17 ani care duce o viață obișnuită, poate chiar plictisitoare, pătrunde Oliver, profesorul universitar care stă 6 săptămâni la familia acestuia pentru a-l ajuta pe tatăl băiatului cu cercetările despre sculptura greco-romană. Inițial, Elio îi este ghid în plimbările cu bicicleta prin oraș și merge cu el de multe ori la piscină, dar în același timp este rezervat în privința sentimentelor lui, neștiind cum să interpreteze atitudinea relaxată, tipic americană a lui Oliver – de exemplu, acel Later cu care încheie majoritatea conversațiilor. Cei doi încearcă să se impresioneze reciproc cu cunoștințele lor vaste în artă, Oliver fiind însă surprins că Elio știe atât de multe despre muzică și literatură, dar că nu se cunoaște pe sine, mai ales în raport cu propria sexualitate.

În Call me by your name scenele erotice se petrec atât la nivel fizic, cât și emoțional. Nu se menționează dacă cei doi sunt homosexuali (cuvânt care nu este folosit deloc in film), dar relația lor reflectă curiozitatea, confuzia si rușinea care vin odată cu relațiile queer.

Guadagnino captează tensiunea și anxietatea trăite odată cu prima dragoste, mai ales una neobişnuită și respinsă de cei din jur, restul personajelor evitând să se implice în relaţia lor, care are un sfârșit dramatic.

Cei doi actori principali, Timothée Chalamet si Armie Hammer, jonglează excepțional cu rolurile lui Elio si Oliver, comunicând mai mult prin limbajul corpului decât prin replici.

Monologul tatălui lui Elio (jucat de Michael Stuhlbarg) de la sfârşitul filmului este unul extraordinar, având o atitudune faţă de queerness pe care orice adolescent are nevoie să o audă. Ca spectator, am simţit că mi se adresa direct.

Cei doi şi-ar fi dorit să aibă mai mult timp, să realizeze ce îşi doresc unul de la celălalt mai devreme. Dragostea lor de-o vară se sfârşeşte când Oliver îl sună pe Elio doi ani mai târziu să îi dea „vestea cea mare”, iar filmul se termină cu imaginea lui Elio care stă în faţa şemineului plângând. Acest moment a fost poate chiar mai puternic decât cel în care Elio îşi sună mama să vină să-l ia de la gară.

Call me by your name te face să realizezi cum, în procesul de maturizare, cele mai plăcute experienţe sunt efemere – până să îţi dai seama ce s-a întâmplat, acestea se transformă într-o amintire.