Articole

Call Filme LGBTQIA+ 2022

/în /de

Înscrie-ți filmul în categoria LGBTQIA+ de la Festivalul Super!

Dacă ai până în 22 de ani, așteptăm filmul tău pentru categoria de filme LGBTQIA+ a Festivalului Internațional de Filme și Artă făcută de Adolescenți ,,Super”, ediția a 10-a, până pe 22 iulie!

Această categorie, inițiată ediția trecută, se adresează tuturor adolescentxlor care susțin comunitatea LGBTQIA+, ca aliați sau ca membri, și vor să-și exploreze exprimarea prin film.

Poți să observi realitatea din jur prin film, să-ți povestești experiența, puterile, vulnerabilitățile, intimitatea, iubirea, fricile, bucuria, reflecțiile, sinceritatea, și să le îmbraci într-o formă poetică, experimentală, documentară, sau oricum simți tu. E important să creezi arta așa cum o cunoști în interiorul tău, căutând un răspuns personal, mai degrabă decât unul universal. Un film prin care te (auto)cunoști și prin care cunoști lumea. Ne dorim să facem auzită diversitatea poveștilor queer, pentru a genera dialoguri în comunitate și pentru a sărbători comunitatea LGBTQIA+.

Regulamentul și detalii se găsesc mai jos, asigură-te că ai citit cu atenție înainte de a te înscrie!

🦄 REGULAMENT GENERAL 🦄

– Regizorx trebuie să aibă până în 22 de ani

– Festivalul acceptă filme de orice gen, ele nu trebuie să depășească 40 de minute, dar în cazul în care astfel de filme sunt înscrise, poate fi posibilă, totuși, organizarea unei proiecții speciale

– Trimiterea filmelor se va face până pe 22 iulie 2022; rezultatele selecției vor fi anunțate în următoarele două săptămâni

– Filmele pot fi acceptate în competiția specială a acestei categorii. Festivalul are o Competiție Internațională și o Competiție Națională cu filme din România și Republica Moldova, și, în funcție de filmele primite, programe în afara competiției. Doar competițiile vor fi jurizate;

– Nu pot fi înscrise în competiție filme realizate în cadrul atelierelor; aceste filme vor fi înscrise într-o secțiune necompetițională („Filme realizate în cadrul atelierelor”)

– Filmele din România trebuie să fie subtitrate extern (prin fișiere tip .srt sau .sub) în română în caz că se vorbește altă limbă decât română, și, dacă se vorbește în română, subtitrate în engleză

– Nu se acceptă filme care instigă la ură sau discriminare față de anumite categorii de persoane sau grupuri sociale

– Odată făcută înscrierea, nu este posibilă retragerea filmului din festival; odată făcută selecția filmelor, regizorii filmelor selectate trebuie să fie pregătiți să ofere informații suplimentare și filmul într-un format pentru proiecție, în funcție de ceea ce li se cere atunci

– Din cauza bugetului restrâns de anul acesta, te încurajăm să găsești metode alternative de cazare, de exemplu la prieteni/rude din București. Cu toate acestea, nu vrem ca lipsa cazării să fie un impediment în a participa la festival, așa că dacă nu reușești să găsești alte forme de cazare, odată acceptat, te rugăm să ne scrii și găsim o soluție împreună

– Pentru filmele din competiție se vor acorda: premiul pentru cel mai bun film, mențiunea juriului, premiul publicului; juriul va fi format din cineaști și critici de film

– Putem utiliza fragmente din film (maxim 2 minute) pentru clipuri de promovare a festivalului. Informațiile trimise sunt pentru catalog și pentru site/ blog/ social media. Filmele vor putea fi proiectate de mai multe ori în cadrul proiecțiilor Super

Pentru întrebări, trimite-ne un mesaj la
❤️ facebook.com/superadolescentii 
🧡 @superfilmfestival pe instagram
💛 contact@superfestival.ro pe mail

ÎNSCRIERI AICI

Silvana. De la bowl-cut la No. 1.

/în /de

de Luisa Balaban

Silvana e rezultatul unui pui de om refugiat alături de familia sa în Suedia anilor ’90, din descendeță siriană și lituaniană. Documentarul prezintă evoluția Silvanei, de la bowl-cut, striped tracksuit și incertitudine legată de viitor, la numărul unu în topurile autohtone și un devotament radical. Astfel devine unul dintre cei mai în vogă artiști ai culturii muzicale din Suedia, al momentului, cântând  despre copilăria sa, rasism, sexism și piedicile care i-au fost puse de-a lungul vieții în față.

Alături de Beatrice Eli, o altă senzație a muzicii pop din Suedia, formează un power couple care reprezintă un model pentru comunitatea LGBT a statului, cât și a lumii. Într-un match made in heaven, cele doua artiste sparg barierele conformismului și au un țel comun, acela de a oferi suport tuturor celor care nu se simt încă în siguranță în pielea lor. Împinse de la spate de experiențele proprii și dezinteresul societății pentru a ajuta comunitatea, aceste două artiste își dedică în mare parte cariera acestui subiect , ca efect fiind catalogate de multe ori drept controversate.

Silvana, sub imaginea unui rockstar propulsat în chart-urile radiourilor, este o ființă independentă legată puternic de familia sa. Este conectată la pulsul ancestorilor săi, iar cel mai important lucru ajunge să nu mai fie succesul muzicii sale, ci înțelegerea și acceptarea pe care o primește din partea părinților săi. Cu rude stabilite în Lituania unde homosexualitatea e un subiect puțin spus sensibil, Silvana se simte ajunsă pe culmile succesului doar în momentul în care mama și tatăl său o acompaniează pe scenă, fiind parteneri de asemena și în realizarea ultimului său album.

Se descrie imaginea unui om determinat și motivat, care spune lucrurilor pe nume și nu se teme de confruntări. Un caracter vulcanic și în același timp tandru, Silvana militează împotriva homofobiei și rasismului prin munca și creația sa și reprezintă un sprijin real pentru comunitatea LGBT, încercând să se detașeze de etichetele social-media friendly pe care news outlet-urile încearcă să i le pună.

Într-un spațiu în care mentalitățile încearcă să evolueze, interviurile Silvanei sunt încă brazdate de fraze precum ”Nu arăți ca o artistă hip-hop”, ceea ce demonstrează ca suntem departe de a accepta pe deplin egalitatea între sexe, chiar și într-un spațiu precum cel al Suediei.

Silvana captează imaginea reală a ceea ce pare a fi existența Silvanei, într-un mod direct și senzorial. Storyline-ul este parțial cronologic, însă aportul de informații este unul consistent iar până la final ajungem să cunoaștem eșecurile cât și succesul Silvanei. Iar soundtrackul este unul super fresh, exclusiv cu track-urile Silvanei.

Acest documentar este adoptat de Super de la Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului One World Romania. Pe lângă această cronică și alte surprize pe care vi le-am pregătit, vom lansa în curând un concurs pentru două bilete la proiecția filmului din cadrul festivalului, așa că stați cu ochii pe pagina noastră de facebook.

Super shorts: I have something to tell you

/în /de

de Sonia Lupșa

I have something to tell you este un short regizat de Benjamin Joyner și Dumaine Babcock despre fotograful Adrian Chesser, cunoscut pentru proiectul său în cadrul căruia i-a fotografiat pe cei dragi în momentul în care le-a spus că este testat HIV pozitiv și diagnosticat cu SIDA.

Filmul este o retrospectivă a vieții lui Chesser – queer la începutul anilor ’80 în perioada incipientă a crizei SIDA, venind dintr-o familie creștină conservatoare care nu îl acceptă.

Regizorii Babcock și Joyner se referă la Chesser ca fiind artistul care i-a inspirat – As artists, we were moved by the notion of using one’s art to overcome immense trauma or pain, a spus Joyner.

Subiectul filmului, care a câștigat destulă atenție în mediul online în urma unui articol publicat de The Huffington Post acum câțiva ani, era în vizorul regizorilor de ceva timp, aceștia continuând proiectul la Savanah College of Arts & Design.

Babcock și Joyner au avut parte de un avantaj când au realizat short-ul datorită relației dintre Babcock și Chesser, care este nașul lui, făcând I have something to tell you și mai interesant de vizionat.

Acest short este un documentar care dezvăluie faptul că dificultatea cu care se confruntă protagonistul e univesal valabilă și că modul în care acționezi te definește.

Call me by your name

/în /de

de Sonia Lupșa

Filmul Call me by your name de Luca Guadagnino este o adaptare după cartea scrisă de André Aciman. Scenariul, scris de James Ivory, e plin de surprize și acordă atenție până și personajelor cu roluri care par neînsemnate (de exemplu Marzia, iubita lui Elio, care îți frânge inima doar cu câteva replici), dar care au un rol important în formarea lui Elio, deoarece filmul îl surprinde în etapa de auto-descoperire. Acțiunea se petrece in 1983, prin nordul Italiei.

În lumea lui Elio, un adolescent de 17 ani care duce o viață obișnuită, poate chiar plictisitoare, pătrunde Oliver, profesorul universitar care stă 6 săptămâni la familia acestuia pentru a-l ajuta pe tatăl băiatului cu cercetările despre sculptura greco-romană. Inițial, Elio îi este ghid în plimbările cu bicicleta prin oraș și merge cu el de multe ori la piscină, dar în același timp este rezervat în privința sentimentelor lui, neștiind cum să interpreteze atitudinea relaxată, tipic americană a lui Oliver – de exemplu, acel Later cu care încheie majoritatea conversațiilor. Cei doi încearcă să se impresioneze reciproc cu cunoștințele lor vaste în artă, Oliver fiind însă surprins că Elio știe atât de multe despre muzică și literatură, dar că nu se cunoaște pe sine, mai ales în raport cu propria sexualitate.

În Call me by your name scenele erotice se petrec atât la nivel fizic, cât și emoțional. Nu se menționează dacă cei doi sunt homosexuali (cuvânt care nu este folosit deloc in film), dar relația lor reflectă curiozitatea, confuzia si rușinea care vin odată cu relațiile queer.

Guadagnino captează tensiunea și anxietatea trăite odată cu prima dragoste, mai ales una neobişnuită și respinsă de cei din jur, restul personajelor evitând să se implice în relaţia lor, care are un sfârșit dramatic.

Cei doi actori principali, Timothée Chalamet si Armie Hammer, jonglează excepțional cu rolurile lui Elio si Oliver, comunicând mai mult prin limbajul corpului decât prin replici.

Monologul tatălui lui Elio (jucat de Michael Stuhlbarg) de la sfârşitul filmului este unul extraordinar, având o atitudune faţă de queerness pe care orice adolescent are nevoie să o audă. Ca spectator, am simţit că mi se adresa direct.

Cei doi şi-ar fi dorit să aibă mai mult timp, să realizeze ce îşi doresc unul de la celălalt mai devreme. Dragostea lor de-o vară se sfârşeşte când Oliver îl sună pe Elio doi ani mai târziu să îi dea „vestea cea mare”, iar filmul se termină cu imaginea lui Elio care stă în faţa şemineului plângând. Acest moment a fost poate chiar mai puternic decât cel în care Elio îşi sună mama să vină să-l ia de la gară.

Call me by your name te face să realizezi cum, în procesul de maturizare, cele mai plăcute experienţe sunt efemere – până să îţi dai seama ce s-a întâmplat, acestea se transformă într-o amintire.

New in town: Cineclub Queer

/în /de

Am stat de vorbă cu Andrei Luca, fondatorul Cineclubului Queer proaspăt apărut în București și membru al juriului Super 2017.

În ultima vreme există, cel puțin în București, o explozie de festivaluri, evenimente culturale, proiecții, discuții publice. De ce crezi că Cineclubul Queer își are locul lui și că publicul românesc are nevoie de el?

Deși piața autohtonă pare suprasaturată de evenimente, publicul românesc are, de fapt, foarte puține alternative când vine vorba de artă sau de entertainment queer. Pe scena culturală de la noi rareori ai ocazia de a vedea un drag show sau un film care abordează subiecte legate de comunitatea LGBTQ+.

Pe de-o parte, lipsa vizibilității comunității LGBTQ+ în spațiul public încurajează parțial teama antreprenorilor culturali de a își asuma riscul dezvoltării unor evenimente care au în centru subiecte legate de minoritățile sexuale, pe de altă parte, cei care ar putea fi interesați de astfel de evenimente sunt puși în fața unei oferte limitate.

Tocmai această imposibilitate de a determina publicul țintă al unui eveniment LGBTQ+ forțează antreprenorii culturali să integreze evenimentele cu tematică într-un concept mai larg, care nu are legatură cu minoritățile sexuale și să dilueze mesajul din dorința de a ajunge la cât mai mulți oameni. Pe scena culturală de la noi, Cineclubul Queer își propune să acopere sau să exploreze tocmai acest teritoriu.

Mai mult decat atat, cel mai adesea discuțiile despre arta queer pornesc de la terminologii diferite și de la repere subiective (mai mult sau mai puțin savante, în funcție de căutarile fiecărei persoane). Cineclubul își propune să ofere publicului românesc câteva astfel de repere cinematografice și sa creeze un fel de catalog comun de referințe. În plus, prin discuțiile pe care le organizăm la finalul fiecărei proiecții, avem ocazia să găsim teritorii comune și spații noi de explorat în materie de cinema queer.

Probabil că o să existe deseori prejudecata “eu nu fac parte din comunitatea LGBTQ+, de ce m-ar interesa cineclubul ăsta”. Ce argumente ai da replicii ăsteia?

În primul rând, premisa cineclubului este aceea de a descoperi un patrimoniu de filme queer care se află deja în catalogul Arhivei Naționale de Filme, o instituție care alcătuieste programe de cinema destinate publicului cinefil, indiferent de apartenența lui la comunitatea LGBTQ+.

În al doilea rând, titlurile selectate nu fac parte dintr-o istorie separată a comunității LGBTQ+, care s-a dezvoltat într-un vid, complet independent de cultura mainstream (sau de nișă) hetero. Multe din titlurile selectate în cadrul Cineclubului Queer au marcat evoluția cinematografului într-un mod decisiv. Spre exemplu, primul film pe care îl vom proiecta la Cinemateca Union, și anume “Sunday Bloody Sunday” (r. John Schlesinger, 1971), este un lungmetraj nominalizat la patru Oscaruri, făcut de un regizor care de-a lungul carierei sale a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar.

Mai mult decât atât, dincolo de tema abordată, filmele pe care le proiectam sunt un spectacol mai puternic decât multe alte titluri pe care spectatorii le pot regăsi în oferta actuală din cinematografe.

Cum crezi că poate existența Cineclubului Queer să ajute/educe adolescenții?

Atât lipsa educației cinematografice (sau măcar audiovizuale) în licee, cât și amploarea agresivității față de persoanele LGBTQ+ în școli reprezintă două probleme majore cu care adolescenții se pot confrunta. Cineclubul Queer acoperă aceste două aspecte pe care instituțiile competente refuză să le confrunte ărin faptul că încurajează vizionarea avizată a unor filme care abordează subiecte legate de comunitatea LGBTQ+

Care sunt criteriile de selecție a filmelor?

Deși nu există un set universal de criterii, este obligatorie prezența filmelor la Cinemateca Română – Arhiva Națională de Filme. De asemenea, important pentru noi este să proiectăm filme la care ne uităm cu plăcere și pe care considerăm că și alții s-ar bucura să le vadă într-o sală de cinema. Mai mult, încercăm să selectăm titlurile in funcție de relevanța lor pentru istoria cinematografului și pentru publicul autohton sau dezbaterile autohtone legate de comunitatea LGBTQ+.

Ce planuri mari de viitor ai cu Cineclubul Queer?

Planul de viitor al Cineclubului are legatură cu constanța acestuia. Multe din evenimentele queer dispar din oferta disponibilă pe piața culturală din cauza precarității în care este forțat atât antreprenoriatul cultural, cât și activismul LGBTQ+.

Mai mult, ne dorim să extindem baza de selecție a filmelor și să avem acces la titluri care nu se află la Cinemateca Română – Arhiva Națională de Filme. Ideal ar fi ca într-un viitor oarecare să putem organiza întâlniri între publicul autohton și realizatorii filmelor.

Pe 21 septembrie, ora 19.00, la Cinema Union, puteți merge la prima proiecție din cadrului Cineclubului Queer, „Sunday Bloody Sunday”. Iar pe site-ul Cineclubului, puteți citi chestionare despre cinema-ul queer, completate de oameni de film și activiști LGBTQ+.