Articole

Call Zero La Purtare Super10

Noi îți punem la dispoziție o echipă de profesioniști ca tu și colegii tăi să alegeți filmele care vor participa la proiecțiile SUPER și să dați Premiul Liceenilor pentru Cel mai bun film din Competiția One World Romania!

Ce presupune să fii selecționer sau jurat la un festival de film?

Este o întrebare foarte bună căreia îi vei găsi răspunsul în timpul programului. Până atunci, trebuie să știi că la SUPER selecționerii sunt cei care aleg filmele din festival și care se ocupă de organizarea proiecțiilor strict din punct de vedere artistic (gândirea curatorială a selecției, ordinea filmelor, q&a-uri, discuții etc.).

Pentru jurizare va trebui să urmărești filmele din Competiția Festivalului One World și să le dezbați împreună cu colegii tăi pentru a desemna Cel mai bun film.
Înainte de a începe jurizarea, tot în cadrul festivalului One World, vei participa la Atelierul de film documentar (5 zile) unde împreună cu doi tutori din cinematografia românească, vei fi încurajat să privești mai atent realitatea. Vei realiza niște exerciții practice adică fotografii și filmări (cu telefonul mobil, nu e nevoie să ai un aparat de filmat sofisticat). Prin intermediul acestor exerciții vom descoperi împreună ce presupune reprezentarea realității prin aparatul de filmat.
În timpul celor cinci zile de atelier, organizatorii vor asigura echipamentul necesar celor care nu dețin un aparat de filmat sau un telefon mobil.
Nu-i problemă dacă crezi că nu ai aceste skill-uri, oricum le vom descoperi împreună pe parcursul atelierului. Atelierul nu este competitiv, ci mai degrabă dorește să aducă împreună participanții și tutorii într-un spațiu destinat expresiei și discuției libere.

Cine poate participa la program?
Trebuie să ai între 14 și 19 ani, să nu fi terminat liceul și să fii disponibil să participi atât la cele două festivaluri de film cât și la toate întâlnirile stabilite.
E important să știi că nu te poți înscrie dacă ai participat la realizarea unui film înscris în Competiție la SUPER 2022. Vom încerca să facem posibilă participarea tuturor liceenilor, indiferent de unde vin, dar, din păcate, nu vom putea acoperi toate costurile deplasării în București în timpul celor două festivaluri (întâlnirile din afara acestora desfășurându-se online).

Trebuie să trimiți formularul până pe 06 februarie 2022, ora 23:59, iar rezultatele selecției vor fi anunțate până pe 17 februarie.

Partea cea mai importantă sunt textele, în care noi nu căutăm exprimări elevate, citări academice sau eseuri de BAC, ci doar niște texte nepompoase și sincere despre ce crezi, gândești și simți tu.

Ce presupune să faci parte din acest program?

Este OBLIGATORIU să fii prezentx la următoarele întâlniri care se vor ține în regim mixt, atât online cât și în București, în datele de:
24 februarie 05 maiÎntâlniri cu traineri + Selecție SUPER, două/săptămână – ONLINE
12 23 mai (Festivalul One World Romania) – atelier + jurizare – FIZIC
511 septembrie (Festivalul SUPER) – FIZIC

În cazul în care vei fi selecționat pentru Zero la Purtare, îți putem pune la dispoziție o adeverință pentru motivarea absențelor.
În urma selecției, pentru participanții cu vârste sub 18 ani este necesar să pună la dispoziția organizatorilor o declarație semnată de părinți prin care aceștia își dau acordul ca minorul selecționat să participe la întregul program.
Nu există taxă de înscriere de participare.

La întâlniri vei lucra cu colegii tăi, cu cineaști, selecționeri de la festivaluri mai mari, critici de film etc. Vei întâlni oameni dornici să discute perspective diferite asupra domeniului filmului. Nu este o condiție necesară să vrei să studiezi film mai departe.
Programul va fi o ocazie să ne creăm un squad, să ne cunoaștem, să ne distrăm și să construim un safe space pentru o echipă care să experimenteze lucruri noi despre film.

În plus, probabil vom mai avea câteva activități extra, pe care le vom stabili împreună, de la proiecții la gathering-uri ale echipei.

Programul ăsta o să fie SUPER, promitem.
Înscrie-te și o să vezi.

Dacă ai întrebări legate de aplicație, ne poți scrie pe:

www.facebook.com/Superadolescentii/
Instagram: @super.festival

Call Super-ambasadorii: ediția a 6-a

✨ Super, festivalul de artă făcută de adolescenți, iese din nou la plimbare în afara Bucureștiului, ajungând în toată România și Republica Moldova, în cadrul ediției aniversare! De 10 ani, Super încurajează adolescenții să învețe și să experimenteze prin artă, iar de 6 ani, Super-ambasadorii au devenit una dintre cele mai importante componente ale misiunii noastre, aducând spiritul Super în 30 de orașe din România și Republica Moldova.

✨Așa că hai să pregătim tortul ediției aniversare împreună! Fii ambasador în orașul tău, promovând evenimentele și campaniile Super (campania de înscriere a filmelor, a lucrărilor pentru expoziție, atelierele Super de fotojurnalism, film și poezie) și organizând o proiecție cu filme de la edițiile trecute ale festivalului (orice alte idei sunt binevenite)!

✨ Dacă ești pasionat de artă și crezi în (Super)puterile adolescenților, credem că este sarcina perfectă pentru tine. Reprezentanții Super vor primi adeverințe de voluntari ai festivalului și vor fi invitați la ediția a 10-a, unde vor putea cunoaște comunitatea de voluntari, regizori și interni Super și participa gratuit la evenimentele festivalului.

✨ Abia aștept să auzim ideile voastre despre ce ați vrea să faceți și cum vă gândiți să implicați comunitățile locale într-un eveniment cultural. Lăsăm aici câteva exemple, dar nu vă limitați la ele (apreciem idei cât mai creative și noi):

• atelier artistic la care să inviți ca trainer un/o artist/ă pe care îl/o admiri;
• un eveniment „open-mic”, în cadrul căruia oricine poate lua microfonul ca să citească o poezie (creație proprie sau nu);
• o zină cu texte și ilustrații;
• o expoziție de artă cu lucrări pe o anumită temă;
• un scurtmetraj documentar colectiv.

Rolul ambasadorilor este să aleagă o temă și un format pentru evenimentul ales, să facă textul apelului și să se ocupe de detaliile logistice și de promovare a apelului în orașul/județul lor, dar și, dacă e cazul, de selecția lucrărilor și realizarea unui produs final. Proiectele ambasadorilor vor fi apoi promovate pe rețelele sociale Super și adunate pe o pagină specială, dedicată lor, pe site-ul nostru. De asemenea, vă puteți baza pe noi pentru feedback pe tot parcursul organizării evenimentelor!

✨ Ambasadorii Super trebuie să aibă între 14 și 19 ani, să fie din afara Bucureștiului și să fie dispuși să acorde timp constant lucrului pentru festival.

Dată limită pentru înscriere: 1 februarie 2022. După trecerea de prima selecție (formularul), persoanele selectate vor avea un interviu cu un reprezentant Super.

✨Dacă ai orice nelămurire, scrie-ne la contact@superfestival.ro

Call pentru Pitch-ul Super9

pitch = prezentare succintă și convingătoare în fața unor posibili investitori sau colaboratori 🎥

Știm că adolescenții nu dispun mereu de resursele necesare pentru a realiza un film de scurtmetraj, așa că vrem să finanțăm ideile voastre. Căutăm idei originale și fezabile, pe care să le susținem și să le proiectăm la ediția a 10-a „Super”!

Și pentru că vrem să fie cât mai accesibil, Super Pitch se va desfășura online anul acesta. Cele patru etape sunt:

1. Înscrierea (3 august – 15 august)

Înscrierea trebuie să includă titlul (final sau provizoriu) al filmului, un logline (rezumatul filmului într-o frază) și un sinopsis (povestea filmului pe scurt). În urma acestui formular, vom selecta aproximativ 10 finaliști. 

2. Atelierele (28 – 29 august)

Finaliștii se vor întâlni cu un reprezentant Raiffeisen și un producător de film pe Zoom. Vor învăța despre managementul financiar personal și managementul resurselor unui film. 

3. Sesiuni 1:1 (30 august – 3 septembrie)

După ateliere, finaliștii vor participa la întâlniri pe Zoom cu un mentor, care îi va ajuta să pregătească și perfecționeze pitch-ul. Pitch-ul trebuie să includă, pe lângă informațiile din aplicație, viziunea regizorală, bugetul și planul de producție.

4. Pitch (4 septembrie)

Finaliștii își vor prezenta ideile de film pe Zoom, în fața unui juriu compus din reprezentantul Raiffeisen, producătorul de film și un reprezentant „Super”. Vrem să vedem o variantă îmbunătățită a proiectelor, față de formularul completat inițial.

Câștigătorul finanțării în valoare de 300 de euro va fi desemnat pe 5 septembrie la gala de premiere a Festivalului de Artă Făcută de Adolescenți „Super”. 

REGULAMENT SUPER PITCH 2021

1. Finanțarea totală acordată este de 300 de euro. 

2. Se pot înscrie doar liceeni, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.

3. Super Pitch se va desfășura exclusiv online, pe Zoom, în perioada 28 august – 4 septembrie. Participarea la toate etapele este obligatorie.

4. Echipa filmului finanțat va fi rugată să acopere cheltuielile din banii proprii, să prezinte echipei festivalului o factură ca să facă dovada plății, apoi banii vor fi rambursați. Orice plată trebuie justificată prin bonuri/facturi.

5. Se acceptă orice gen de film (ficțiune, experimental, documentar), cu o durată de maximum 15 minute, și înscrieri multiple de la aceeași persoană, cu rugămintea să se completeze un formular pentru fiecare idee în parte. 

6. După primirea finanțării, regizorul/regizorii se angajează ca filmul să fie finalizat până în martie 2022. Dacă filmul nu este produs până atunci, finanțarea poate fi retrasă. Filmul/filmele finanțate vor fi proiectate în ediția de anul viitor (a 10-a) a festivalului Super.

7. După primirea finanțării, o persoană de peste 18 ani (câștigătorul sau tutorele legal) va trebui să semneze un contract cu Festivalul „Super”. 

 💸 Vă așteptăm înscrierile până pe 20 august 💸

Workshop-ul Super de poezie

Traineri

Cosmina Moroșan

S-a născut în 31 octombrie 1989 la Dorohoi. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. În prezent este doctorandă la Școala de Studii Literare și Lingvistice, Cluj, cu teza Schizanaliza literaturii marginal-experimentale. A publicat poeme, cronici și traduceri în revistele literare: Steaua, Familia, Echinox, Astra, Hyperion, Tribuna, Arta și este prezentă în antologii precum: Literatura potențială (2006), Deranj (2011), Antologia de poezie contemporană Echinox (2011), Alții (2012), Maraton de poezie feminină (2013). A debutat cu volumul AgesexlocationPLS, Editura Vinea (2006). Experimentează performance-ul prin muzică și artă vizuală sub pseudonimul de Morfolina.

Vlad Moldovan

Născut la 9 noiembrie 1981 la Baia Mare. Redactor la revista „Steaua”. A publicat poeme şi articole în revistele literare „Familia”, „Vatra”, „Apostrof”, „Poesis”, „Discobolul”, „Echinox” ş.a. Poeme în antologiile: La Neagra (2007),  Literatura tînără (2007), Nasturi în lanul de porum (2008), Lunga noapte a liricii româneşti tinere, Rumänisches Kulturinstitut, Berlin, (2009). Debut editorial cu volumul Blank, Editura Cartea Românească, 2009. Al doilea volum de poeme îi apare în 2012 – Dispars la Cartea Românească. În 2017 apare Glitch (Charmides) – cel de al treilea volum de poezie. 2018-  Band1, antologie 1998-2018, ed. Fractalia.

Radu Nițescu

S-a născut în 1992, în București. A publicat două volume de poezie, gringo (Casa de Pariuri Literare, 2012) și Dialectica urșilor (Casa de Editură Max Blecher, 2016) și a participat cu poeme în mai multe antologii de poezie contemporană. A avut lecturi în mai multe orașe din România și de asemenea la Berlin, Sofia, Istanbul. Selecții din poemele sale au fost traduse în engleză, germană, bulgară, ebraică, turcă.

Andrei Dósa

Născut în 1985, la Brașov. A absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (denumit anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere Braşov. A publicat volumele: Când va veni ceea ce este desăvârşit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017). A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. Din 2012, este redactor al revistei ”Poesis internaţional”.

Livia Ștefan

 Născută la 17 octombrie 1982 în Giurgiu. Volume publicate: re.volver (Casa de Pariuri Literare, 2012); Lolita32 (Casa de Editură Max Blecher, 2016). A apărut cu poezie, proză şi fotografie în diverse reviste şi antologii din ţară şi străinătate. Cântă împreună cu Oedip Piaf. Trăieşte în Bucureşti. În pregătire: volumul Thanato Hotel. În aprilie 2017, a participat la workshop-ul de traducere organizat de ICR Stockholm. A fost invitată, în 2017, în Spania, la festivalul Cosmopoetica Cordoba, unde a participat cu poeme din Thanato Hotel traduse în engleză și spaniolă. Site-uri: lolita32.independent.ro / liviastefan.portfoliobox.me / revolverspoem.wordpress.com

Florentin Popa

S-a născut în 1989. Termină liceul în 2007 și se înscrie la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov. Între 2009 și 2012 traduce freelance fără discriminare, de la poezie la lucrări de inginerie; inclusive sute de numere vechi din Turnul de Veghe; se mută în Cluj și – pentru că nu a renunțat la masochism – se angajează în IT. În 2013 câștigă concursul de debut al Casei de Editură Max Blecher și debutează cu volumul Trips, heroes & Lovesongs, pentru care câștigă premiul de poezie Iustin Panța pentru debut și pentru care e nominalizat la Premiul Mihai Eminescu, secțiunea Opera Prima. Din 2015 până în 2016 stagnează groaznic, își caută numele pe Google sperând să găsească recenzii pozitive și găsește doar articole de medicină homeopată din Formula As; începe, în schimb, să păstorească mai multe servere la job. În 2017 îi este publicat Efrafa, un volum de poezie cu și mai multe referințe obscure decât primul.

Vlad Pojoga

S-a născut în 1993, la Sibiu. Co-organizează Festivalul Internațional de Poezie Zona nouă și este fondatorul revistei omonime. Traduce constant din limba engleză, este doctorand al Universității Lucian Blaga din Sibiu şi membru al echipei de proiecte culturale şi literare Z9.

Cătălina Stanislav

Născută în 1995, la Sibiu. A terminat Facultatea de Litere de la Sibiu în 2017 și e în primul an de masterat. E redactor-șef la revista culturală Zona nouă și co-organizează Festivalul Internațional de Poezie Zona nouă de la Sibiu. Traduce proză și poezie din engleză și spaniolă. În 2017 a publicat un chapbook de poezie (dear lori maddox) la micro-publishing-ul If a Leaf Falls Press din Edinburgh, UK.

Alex Văsieș

Alex Văsieș s-a născut pe 14 iunie 1993, la Bistrița. A debutat cu volumul Lovitura de cap, publicat de Casa de Pariuri Literare, în 2012. În 2016 a publicat Instalația, la editura Cartea Românească și Oana Văsieș la editura Charmides. În prezent, doctorand al Facultății de Litere din Cluj-Napoca, UBB.

Ștefan Baghiu

S-a născut în 25 decembrie 1992, la Piatra Neamţ. Este poet şi critic literar. Pentru volumul de debut a primit premiile Observator Cultural 2014 (debut), Premiul „Mihai Eminescu” („Opera Prima”) 2014, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România 2014 şi Premiul Tânărul Poet al Anului 2013. Poemele sale au apărut în revistele Manuskript (Au), Versum (Hu), Familia, Steaua, Vatra etc. A fost bursier Kulturkontakt şi prezent la lecturi în Leipzig. În calitate de critic literar a scris studii şi cronici în revistele Cultura, Vatra, Steaua, Tribuna, Poesis International şi a colaborat cu majoritatea publicaţiilor culturale naţionale şi cu unele reviste academice. Este membru al asociaţiei culturale Origo şi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România între 2014 şi 2017. A studiat Literele la Cluj-Napoca, iar acum scrie o teză de doctorat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, unde este şi asistent universitar. Este redactor al revistei Cultura din Bucureşti, a moderat Clubul de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau” între 2013-2016 în Cluj-Napoca şi este membru al echipei de proiecte culturale şi literare Z9 din Sibiu.

Benji Horváth

Născut în 1988, la Târgu Mureș. Poet, trăducător, redactor la revista literară maghiară Helikon din Cluj-Napoca, organizator de ateliere și evenimente culturale. A studiat filosofie și istoria religiilor în Budapesta. Are trei volume de poezie publicate: A cseplini díva (Diva cepliniană), 2009; Beatcore, 2015; Az amnézia útja (Drumul amneziei), 2016. A publicat articole, interviuri și recenzii în numeroase periodice. Apare in antologia liniște, pace, perversiuni, heppiend: tineri poeți maghiari din Transilvania (Casa de editură Max Blecher, 2016. Tradusă de Andrei Dósa, coordonată de Ștefan Baghiu).