Încarc Evenimente

« All Events

  • Acest eveniment a trecut.

Super Warm-up 2017: Proiecţie şi Dezbatere „The Other Side of Hope”

8 mai, 2017 @ 4:00 pm - 7:30 pm

Mai e foarte puţin până la a 5-a ediţie a festivalului Super de filme făcute de adolescenţi. Ca de obicei, noi, unii, nu prea mai avem răbdare, aşa că vrem să vă introducem şi pe voi în spiritul festivalului încă de pe acum cu o serie de evenimente de warm-up. Hai să ne cunoaştem şi să nerăbdăm împreună.

Luni, 8 mai, la ora 4:00 P.M., avem marea plăcere să organizăm o proiecţie specială pentru Super şi o dezbatere a ultimului film al regizorului finlandez Aki Kaurismäki, “The Other Side of Hope”, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38) în cadrul Festivalului Filmului European (4-11 mai).
Detalii film: http://ffe.ro/2017/programfilme/cealalta-parte-a-sperantei/

Despre film şi despre regizor, de pe site-ul prietenilor noştri de la Festivalul Filmului European:
“Filmul spune povestea lui Khaled, un refugiat sirian care ajunge în Helsinki, unde speră să obţină azil. Cererea lui este respinsă şi, astfel, este nevoit să trăiască pe străzi. Drumul i se intersectează cu cel al unui excentric vânzător ambulant şi devenim martorii unei prietenii neobişnuite între doi oameni provenind din lumi diferite.
“Cealaltă parte a speranţei” este filmul de gală al ediţiei actuale a Festivalului Filmului European, el deschizând festivalul în toate cele cinci oraşe: Bucureşti, Iaşi, Gură Humorului, Tîrgu Mureş şi Timişoara.
Aki Olavi Kaurismäki, regizor şi scenarist finlandez, născut pe 4 aprilie 1957. După ce a făcut studii de media la Universitatea din Tampere, şi-a început carieră de co-scenarist şi actor în filmele fratelui mai mare, Mika Kaurismäki. A debutat că regizor cu filmul Crimă şi Pedeapsa (1983), o adaptare a romanului lui Dostoievski la vremurile noastre. A devenit faimos datorită filmului Leningrad Cowboys Go America (1989). The Man Without a Past (2002), al doilea film al trilogiei Finland, a fost nominalizat la Oscar şi premiat de juriul de la Cannes. Cealaltă parte a speranţei este al doilea film din seria „oraşe port/port city”, după Le Havre (2011), pelicula ce a deschis FFE în 2012 “

Proiecția filmului se va face prin bunăvoința INDEPENDENŢA FILM și va dura 98 de minute, iar dezbaterea va dura în jur de 60 de minute.

Moderator: Petru Roşu
Vorbitori: Maria Mălcică
Vlad Panait

*DISCLAIMER SIMPATIC CARE VĂ INTERESEAZĂ*: Dezbaterea va fi o discuţie liberă, deschisă şi pe înţelesul tuturor asupra temelor propuse de film. Atât moderatorul, cât şi vorbitorii vin numai în calitatea lor de adolescenţi cinefili. Cu alte cuvinte, nu vă invităm la o dezbatere academică, ci la o discuţie ca între prieteni.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC România, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale europene, al Muzeului Național de Artă, al Muzeului Țăranului Român/Cinema Muzeul Țăranului, al Institutului Francez – Cinema Elvire Popesco, al Centrului Ceh, al Institutului Cervantes, al Spațiului Public European, al UCIN și al Biroului de Informare al Parlamentului European.

Detalii

Dată:
8 mai, 2017
Oră:
4:00 pm - 7:30 pm
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Institutul Cultural Român

Detalii

Dată:
8 mai, 2017
Oră:
4:00 pm - 7:30 pm
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Institutul Cultural Român