Call filme Super10

Super este festivalul de filme făcute de adolescenți, ajuns la a 10-a ediție!

Regulament general:
– regizorul/ regizorii trebuie să aibă între 14 și 19 ani și să nu fi terminat liceul;
– festivalul acceptă filme de orice gen și pe orice teme, ele nu trebuie să depășască 40 de minute, dar în cazul în care astfel de filme sunt înscrise, poate fi posibilă, totuși, organizarea unei proiecții speciale;
– trimiterea filmelor se va face până pe 20 aprilie 2022; rezultatele selecției vor fi anunțate până pe 15 mai;
– filmele pot fi acceptate în competiție sau în afara ei. Festivalul are o Competiție Internațională și o Competiție Națională cu filme din România și Republica Moldova, și, în funcție de filmele primite, programe în afara competiției. Doar competiția va fi jurizată;
– pentru Competiția Internațională, înscrierea se va realiza prin platforma FilmFreeway;
– nu pot fi înscrise în competiție filme realizate în cadrul atelierelor; aceste filme vor fi înscrise într-o secțiune necompetițională („Filme realizate în cadrul atelierelor”);
– filmele din România trebuie să fie subtitrate extern (prin fișiere tip .srt sau .sub) în română/ engleză în caz că se vorbește altă limbă decât română, și, dacă se vorbește în română, subtitrate în engleză;
– nu se acceptă filme care instigă la ură sau discriminare față de anumite categorii de persoane sau grupuri sociale.

– odată făcută înscrierea, nu este posibilă retragerea filmului din festival; odată făcută selecția filmelor, regizorii filmelor selectate trebuie să fie pregătiți să ofere informații suplimentare și filmul într-un format pentru proiecție, în funcție de ceea ce li se cere atunci;
– regizorii filmelor selectate vor putea participa la festival. Super va acoperi o parte din costurile deplasării/ cazării în București, în cazul în care participanții sunt din alte orașe/ țări;
– pentru filmele din competiție se vor acorda: premiul pentru cel mai bun film, mențiunea juriului, premiul publicului; juriul va fi format din cineaști și critici de film;

– putem utiliza fragmente din film (maxim 2 minute) pentru clipuri de promovare a festivalului. Informațiile trimise sunt pentru catalog și pentru site/ blog/ social media. Filmele vor putea fi proiectate de mai multe ori în cadrul proiecțiilor Super;

Pentru FESTIVAL FRIENDS:

Regulament:
– nu există limită de vârstă pentru această secțiune;
– îsi pot înscrie filme doar foști participanți (inclusiv ambasadori și voluntari; nu spectatori) la: workshopuri, competiții, proiecții speciale, evenimente (inclusiv cele care nu au legătură cu filmul) din cadrul Super IFF;
– festivalul acceptă filme de orice gen și pe orice teme, ele nu trebuie să depășască 40 de minute, dar în cazul în care astfel de filme sunt înscrise, poate fi posibilă, totuși, organizarea unei proiecții speciale;
– trimiterea filmelor se va face până pe 1 martie 2021; rezultatele selecției vor fi anunțate până pe 15 mai;
– filmele din România trebuie să fie subtitrate extern (prin fișiere tip .srt sau .sub) în română/ engleză în caz că se vorbește altă limbă decât română, și, dacă se vorbește în română, subtitrate în engleză;
– nu se acceptă filme care instigă la ură sau discriminare față de anumite categorii de persoane sau grupuri sociale.

– odată făcută înscrierea, nu este posibilă retragerea filmului din festival; odată făcută selecția filmelor, regizorii filmelor selectate trebuie să fie pregătiți să ofere informații suplimentare și filmul într-un format pentru proiecție, în funcție de ceea ce li se cere atunci;
– putem utiliza fragmente din film (maxim 2 minute) pentru clipuri de promovare a festivalului. Informațiile trimise sunt pentru catalog și pentru site/ blog/ social media. Filmele vor putea fi proiectate de mai multe ori în cadrul proiecțiilor Super;

Pentru întrebări, trimite-ne un mesaj pe facebook: facebook.com/superadolescentii sau pe Instagram: @superfilmfestival.

Silvana. De la bowl-cut la No. 1.

de Luisa Balaban

Silvana e rezultatul unui pui de om refugiat alături de familia sa în Suedia anilor ’90, din descendeță siriană și lituaniană. Documentarul prezintă evoluția Silvanei, de la bowl-cut, striped tracksuit și incertitudine legată de viitor, la numărul unu în topurile autohtone și un devotament radical. Astfel devine unul dintre cei mai în vogă artiști ai culturii muzicale din Suedia, al momentului, cântând  despre copilăria sa, rasism, sexism și piedicile care i-au fost puse de-a lungul vieții în față.

Alături de Beatrice Eli, o altă senzație a muzicii pop din Suedia, formează un power couple care reprezintă un model pentru comunitatea LGBT a statului, cât și a lumii. Într-un match made in heaven, cele doua artiste sparg barierele conformismului și au un țel comun, acela de a oferi suport tuturor celor care nu se simt încă în siguranță în pielea lor. Împinse de la spate de experiențele proprii și dezinteresul societății pentru a ajuta comunitatea, aceste două artiste își dedică în mare parte cariera acestui subiect , ca efect fiind catalogate de multe ori drept controversate.

Silvana, sub imaginea unui rockstar propulsat în chart-urile radiourilor, este o ființă independentă legată puternic de familia sa. Este conectată la pulsul ancestorilor săi, iar cel mai important lucru ajunge să nu mai fie succesul muzicii sale, ci înțelegerea și acceptarea pe care o primește din partea părinților săi. Cu rude stabilite în Lituania unde homosexualitatea e un subiect puțin spus sensibil, Silvana se simte ajunsă pe culmile succesului doar în momentul în care mama și tatăl său o acompaniează pe scenă, fiind parteneri de asemena și în realizarea ultimului său album.

Se descrie imaginea unui om determinat și motivat, care spune lucrurilor pe nume și nu se teme de confruntări. Un caracter vulcanic și în același timp tandru, Silvana militează împotriva homofobiei și rasismului prin munca și creația sa și reprezintă un sprijin real pentru comunitatea LGBT, încercând să se detașeze de etichetele social-media friendly pe care news outlet-urile încearcă să i le pună.

Într-un spațiu în care mentalitățile încearcă să evolueze, interviurile Silvanei sunt încă brazdate de fraze precum ”Nu arăți ca o artistă hip-hop”, ceea ce demonstrează ca suntem departe de a accepta pe deplin egalitatea între sexe, chiar și într-un spațiu precum cel al Suediei.

Silvana captează imaginea reală a ceea ce pare a fi existența Silvanei, într-un mod direct și senzorial. Storyline-ul este parțial cronologic, însă aportul de informații este unul consistent iar până la final ajungem să cunoaștem eșecurile cât și succesul Silvanei. Iar soundtrackul este unul super fresh, exclusiv cu track-urile Silvanei.

Acest documentar este adoptat de Super de la Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului One World Romania. Pe lângă această cronică și alte surprize pe care vi le-am pregătit, vom lansa în curând un concurs pentru două bilete la proiecția filmului din cadrul festivalului, așa că stați cu ochii pe pagina noastră de facebook.