Call Zero La Purtare Super10

Noi îți punem la dispoziție o echipă de profesioniști ca tu și colegii tăi să alegeți filmele care vor participa la proiecțiile SUPER și să dați Premiul Liceenilor pentru Cel mai bun film din Competiția One World Romania!

Ce presupune să fii selecționer sau jurat la un festival de film?

Este o întrebare foarte bună căreia îi vei găsi răspunsul în timpul programului. Până atunci, trebuie să știi că la SUPER selecționerii sunt cei care aleg filmele din festival și care se ocupă de organizarea proiecțiilor strict din punct de vedere artistic (gândirea curatorială a selecției, ordinea filmelor, q&a-uri, discuții etc.).

Pentru jurizare va trebui să urmărești filmele din Competiția Festivalului One World și să le dezbați împreună cu colegii tăi pentru a desemna Cel mai bun film.
Înainte de a începe jurizarea, tot în cadrul festivalului One World, vei participa la Atelierul de film documentar (5 zile) unde împreună cu doi tutori din cinematografia românească, vei fi încurajat să privești mai atent realitatea. Vei realiza niște exerciții practice adică fotografii și filmări (cu telefonul mobil, nu e nevoie să ai un aparat de filmat sofisticat). Prin intermediul acestor exerciții vom descoperi împreună ce presupune reprezentarea realității prin aparatul de filmat.
În timpul celor cinci zile de atelier, organizatorii vor asigura echipamentul necesar celor care nu dețin un aparat de filmat sau un telefon mobil.
Nu-i problemă dacă crezi că nu ai aceste skill-uri, oricum le vom descoperi împreună pe parcursul atelierului. Atelierul nu este competitiv, ci mai degrabă dorește să aducă împreună participanții și tutorii într-un spațiu destinat expresiei și discuției libere.

Cine poate participa la program?
Trebuie să ai între 14 și 19 ani, să nu fi terminat liceul și să fii disponibil să participi atât la cele două festivaluri de film cât și la toate întâlnirile stabilite.
E important să știi că nu te poți înscrie dacă ai participat la realizarea unui film înscris în Competiție la SUPER 2022. Vom încerca să facem posibilă participarea tuturor liceenilor, indiferent de unde vin, dar, din păcate, nu vom putea acoperi toate costurile deplasării în București în timpul celor două festivaluri (întâlnirile din afara acestora desfășurându-se online).

Trebuie să trimiți formularul până pe 06 februarie 2022, ora 23:59, iar rezultatele selecției vor fi anunțate până pe 17 februarie.

Partea cea mai importantă sunt textele, în care noi nu căutăm exprimări elevate, citări academice sau eseuri de BAC, ci doar niște texte nepompoase și sincere despre ce crezi, gândești și simți tu.

Ce presupune să faci parte din acest program?

Este OBLIGATORIU să fii prezentx la următoarele întâlniri care se vor ține în regim mixt, atât online cât și în București, în datele de:
24 februarie 05 maiÎntâlniri cu traineri + Selecție SUPER, două/săptămână – ONLINE
12 23 mai (Festivalul One World Romania) – atelier + jurizare – FIZIC
511 septembrie (Festivalul SUPER) – FIZIC

În cazul în care vei fi selecționat pentru Zero la Purtare, îți putem pune la dispoziție o adeverință pentru motivarea absențelor.
În urma selecției, pentru participanții cu vârste sub 18 ani este necesar să pună la dispoziția organizatorilor o declarație semnată de părinți prin care aceștia își dau acordul ca minorul selecționat să participe la întregul program.
Nu există taxă de înscriere de participare.

La întâlniri vei lucra cu colegii tăi, cu cineaști, selecționeri de la festivaluri mai mari, critici de film etc. Vei întâlni oameni dornici să discute perspective diferite asupra domeniului filmului. Nu este o condiție necesară să vrei să studiezi film mai departe.
Programul va fi o ocazie să ne creăm un squad, să ne cunoaștem, să ne distrăm și să construim un safe space pentru o echipă care să experimenteze lucruri noi despre film.

În plus, probabil vom mai avea câteva activități extra, pe care le vom stabili împreună, de la proiecții la gathering-uri ale echipei.

Programul ăsta o să fie SUPER, promitem.
Înscrie-te și o să vezi.

Dacă ai întrebări legate de aplicație, ne poți scrie pe:

www.facebook.com/Superadolescentii/
Instagram: @super.festival

Call Super-ambasadorii: ediția a 6-a

✨ Super, festivalul de artă făcută de adolescenți, iese din nou la plimbare în afara Bucureștiului, ajungând în toată România și Republica Moldova, în cadrul ediției aniversare! De 10 ani, Super încurajează adolescenții să învețe și să experimenteze prin artă, iar de 6 ani, Super-ambasadorii au devenit una dintre cele mai importante componente ale misiunii noastre, aducând spiritul Super în 30 de orașe din România și Republica Moldova.

✨Așa că hai să pregătim tortul ediției aniversare împreună! Fii ambasador în orașul tău, promovând evenimentele și campaniile Super (campania de înscriere a filmelor, a lucrărilor pentru expoziție, atelierele Super de fotojurnalism, film și poezie) și organizând o proiecție cu filme de la edițiile trecute ale festivalului (orice alte idei sunt binevenite)!

✨ Dacă ești pasionat de artă și crezi în (Super)puterile adolescenților, credem că este sarcina perfectă pentru tine. Reprezentanții Super vor primi adeverințe de voluntari ai festivalului și vor fi invitați la ediția a 10-a, unde vor putea cunoaște comunitatea de voluntari, regizori și interni Super și participa gratuit la evenimentele festivalului.

✨ Abia aștept să auzim ideile voastre despre ce ați vrea să faceți și cum vă gândiți să implicați comunitățile locale într-un eveniment cultural. Lăsăm aici câteva exemple, dar nu vă limitați la ele (apreciem idei cât mai creative și noi):

• atelier artistic la care să inviți ca trainer un/o artist/ă pe care îl/o admiri;
• un eveniment „open-mic”, în cadrul căruia oricine poate lua microfonul ca să citească o poezie (creație proprie sau nu);
• o zină cu texte și ilustrații;
• o expoziție de artă cu lucrări pe o anumită temă;
• un scurtmetraj documentar colectiv.

Rolul ambasadorilor este să aleagă o temă și un format pentru evenimentul ales, să facă textul apelului și să se ocupe de detaliile logistice și de promovare a apelului în orașul/județul lor, dar și, dacă e cazul, de selecția lucrărilor și realizarea unui produs final. Proiectele ambasadorilor vor fi apoi promovate pe rețelele sociale Super și adunate pe o pagină specială, dedicată lor, pe site-ul nostru. De asemenea, vă puteți baza pe noi pentru feedback pe tot parcursul organizării evenimentelor!

✨ Ambasadorii Super trebuie să aibă între 14 și 19 ani, să fie din afara Bucureștiului și să fie dispuși să acorde timp constant lucrului pentru festival.

Dată limită pentru înscriere: 1 februarie 2022. După trecerea de prima selecție (formularul), persoanele selectate vor avea un interviu cu un reprezentant Super.

✨Dacă ai orice nelămurire, scrie-ne la contact@superfestival.ro

Atelier Relații Super9

Împreună cu Asociația CARE – Cetățeni Activi pentru Relații Etice, organizăm un atelier despre relații și cum să avem o relație sănătoasă. În acest atelier discutăm despre etică, monogamie, iubire și consimțământ. Venim împreună pentru a descoperi ce mecanisme toxice ne împiedică să iubim cum am vrea noi și cum să construim relații în termeni proprii, nu în cutiuța dată de societate. Aflăm ce posibilități există și cum facem legăturile noastre să fie mai puternice și mai sănătoase.

Deoarece este o problemă care ne privește pe toți în egală măsură, nu va exista o selecție oficială, iar locurile vor alocate pe principiul „primul venit, primul servit”. Deci grăbește-te! 🍰

Atelierul va avea loc pe 1 septembrie, dimineața.

Vă așteptăm înscrierile până pe 27 august, ora 23:59!

Grafică: Alex Petrican

Call pentru Pitch-ul Super9

pitch = prezentare succintă și convingătoare în fața unor posibili investitori sau colaboratori 🎥

Știm că adolescenții nu dispun mereu de resursele necesare pentru a realiza un film de scurtmetraj, așa că vrem să finanțăm ideile voastre. Căutăm idei originale și fezabile, pe care să le susținem și să le proiectăm la ediția a 10-a „Super”!

Și pentru că vrem să fie cât mai accesibil, Super Pitch se va desfășura online anul acesta. Cele patru etape sunt:

1. Înscrierea (3 august – 15 august)

Înscrierea trebuie să includă titlul (final sau provizoriu) al filmului, un logline (rezumatul filmului într-o frază) și un sinopsis (povestea filmului pe scurt). În urma acestui formular, vom selecta aproximativ 10 finaliști. 

2. Atelierele (28 – 29 august)

Finaliștii se vor întâlni cu un reprezentant Raiffeisen și un producător de film pe Zoom. Vor învăța despre managementul financiar personal și managementul resurselor unui film. 

3. Sesiuni 1:1 (30 august – 3 septembrie)

După ateliere, finaliștii vor participa la întâlniri pe Zoom cu un mentor, care îi va ajuta să pregătească și perfecționeze pitch-ul. Pitch-ul trebuie să includă, pe lângă informațiile din aplicație, viziunea regizorală, bugetul și planul de producție.

4. Pitch (4 septembrie)

Finaliștii își vor prezenta ideile de film pe Zoom, în fața unui juriu compus din reprezentantul Raiffeisen, producătorul de film și un reprezentant „Super”. Vrem să vedem o variantă îmbunătățită a proiectelor, față de formularul completat inițial.

Câștigătorul finanțării în valoare de 300 de euro va fi desemnat pe 5 septembrie la gala de premiere a Festivalului de Artă Făcută de Adolescenți „Super”. 

REGULAMENT SUPER PITCH 2021

1. Finanțarea totală acordată este de 300 de euro. 

2. Se pot înscrie doar liceeni, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.

3. Super Pitch se va desfășura exclusiv online, pe Zoom, în perioada 28 august – 4 septembrie. Participarea la toate etapele este obligatorie.

4. Echipa filmului finanțat va fi rugată să acopere cheltuielile din banii proprii, să prezinte echipei festivalului o factură ca să facă dovada plății, apoi banii vor fi rambursați. Orice plată trebuie justificată prin bonuri/facturi.

5. Se acceptă orice gen de film (ficțiune, experimental, documentar), cu o durată de maximum 15 minute, și înscrieri multiple de la aceeași persoană, cu rugămintea să se completeze un formular pentru fiecare idee în parte. 

6. După primirea finanțării, regizorul/regizorii se angajează ca filmul să fie finalizat până în martie 2022. Dacă filmul nu este produs până atunci, finanțarea poate fi retrasă. Filmul/filmele finanțate vor fi proiectate în ediția de anul viitor (a 10-a) a festivalului Super.

7. După primirea finanțării, o persoană de peste 18 ani (câștigătorul sau tutorele legal) va trebui să semneze un contract cu Festivalul „Super”. 

 💸 Vă așteptăm înscrierile până pe 20 august 💸

Super9 caută voluntari!

Super, festivalul de filme făcute de adolescenți, caută voluntari!

Te rugăm să citești cu atenție regulamentul de mai jos înainte să te înscrii.

Call-ul este deschis liceenilor între 14 și 19 ani.

Voluntarii trebuie să fie disponibili pe toată perioada festivalului, de pe 30 august pe 5 septembrie 2021. La festival vor avea loc: proiecții de film, sesiuni de feedback cu juriul, concert și o piesa de teatru, o expoziție de artă făcută de adolescenți. Festivalul are loc în București. Nu putem plăti transportul sau cazarea voluntarilor care nu sunt din București.

Voluntarii trebuie, de asemenea, să fie disponibili înainte de festival pentru a edita și a traduce subtitrările din engleză în română sau invers. De asta, te rugăm să te asiguri că vei avea îndeajuns timp înainte de festival pentru a traduce subtitrări. Stați liniștiți, vă oferim suportul și o să vă învățăm cum funcționează programele specifice.

Pentru departamentul foto, te rugăm să pregătești 10-12 fotografii făcute de tine (preferabil la evenimente) pe care să ni le arăți la interviu. Voluntarii selectați pentru acest departament vor avea ocazia să participe la un atelier cu Adi Tudose, un fotograf documentarist român, expozant al Mobius Gallery din București, în care vor învăța cum să abordeze fotografia de eveniment și cum să surprindă emoția festivalului.

De asemenea, Super-voluntarii vor participa la o întâlnire pe Zoom (sau față în față, dacă situația permite) la care prezența este obligatorie întrucât ne vom cunoaște si vor fi explicate atribuțiile fiecărui departament. Întâlnirea va avea loc cu o saptămână înainte de începerea festivalului.

Pe toată durata festivalului se vor respecta normele de distanțare socială și de prevenire a răspândirii COVID-19. Voluntarii ce vor interacționa cu oamenii care vin la festival vor trebui să poarte mască de protecție pe toată durata evenimentelor.

Deadline: 5 august

Fii cât mai creativ și original. Căutăm oameni care vor cu adevărat să fie voluntari la Super și care au o pasiune pentru film/ artă/ cultură/ educație și vor să intre în contact cu alți artiști, regizori etc. După deadline, vom face o primă selecție în funcție de formular. Apoi, cei care au trecut de prima etapă de selecție vor fi invitați, pe mail, la interviuri (verificați-vă e-mail-urile în fiecare zi, inclusiv spam-ul).

Abia așteptăm să ne vedem la festival! <3

Call pentru trupe/ artiști ~ Concertele SUPER 9

Anul acesta trupele/ artiștii între 14 și 22 de ani vor cânta în deschiderea unui artist conscrat în cadrul Festivalului Internațional de Artă și Film făcute de adolescenți „Super”, ediția a 9-a.

Call-ul este deschis pentru persoane între 14-22 de ani.

Pentru a ne putea organiza cât mai bine și a ne putea face o idee de ansamblu legată de cum trebuie să ne pregătim tehnic, am dori sa participăm la o repetiție de-a voastră după procesul de selecție. Pentru cei care nu sunt din București, vom încerca să rezolvăm problemele logistice după ce vom anunța selecția.

Festivalul poate oferi cazare pentru cei selectați care nu sunt din București pentru 3 zile.

Deadline înscrieri: 10.08.2021

Data concertului: 04.09.2021

Locație: Roaba de Cultură

Call pentru Filme: Autoportret

Dacă ai arunca oglinzile, telefonul și ai renunța la orice posibilitate de a te vedea din exterior, cum ai reuși să te descrii prin alte medii? Și cum ai putea exprima asta prin film? Autoportret se leagă de percepția sinelui și de modul în care ți-ar plăcea să te descrii prin intermediul filmului. Poți să te joci cu această idee, poți crea un videopoem, un film experiment, eseu, jurnal, documentar, de ficțiune sau oricum îți dorești. Nu există limitări în privința exprimării, așa cum nu există limite nici în a te cunoaște pe tine. Vrem să-ți vedem ideile într-un film și să-l arătăm la Super, într-un safe space destinat adolescentxlor. Înscrie-ți filmul până pe 9 iulie! Abia așteptăm să te cunoaștem! Regulamentul și detalii se găsesc mai jos. Asigură-te că ai citit cu atenție înainte de a te înscrie!

Regulament general:

  • regizorx trebuie să aibă între 14-19 ani și să nu fi terminat liceul.
  • festivalul acceptă filme de orice gen, ele nu trebuie să depășească 40 de minute, dar în cazul în care astfel de filme sunt înscrise, poate fi posibilă, totuși, organizarea unei proiecții speciale;
  • trimiterea filmelor se va face până pe 9 iulie 2021; rezultatele selecției vor fi anunțate până pe 15 august;
  • filmele pot fi acceptate în competiția specială a acestei categorii. Festivalul are o Competiție Internațională și o Competiție Națională cu filme din România și Republica Moldova, și, în funcție de filmele primite, programe în afara competiției. Doar competițiile vor fi jurizate;
  • nu pot fi înscrise în competiție filme realizate în cadrul atelierelor; aceste filme vor fi înscrise într-o secțiune necompetițională („Filme realizate în cadrul atelierelor”);
  • filmele din România trebuie să fie subtitrate extern (prin fișiere tip .srt sau .sub) în română/ engleză în caz că se vorbește altă limbă decât română, și, dacă se vorbește în română, subtitrate în engleză;
  • nu se acceptă filme care instigă la ură sau discriminare față de anumite categorii de persoane sau grupuri sociale;
  • odată făcută înscrierea, nu este posibilă retragerea filmului din festival; odată făcută selecția filmelor, regizorii filmelor selectate trebuie să fie pregătiți să ofere informații suplimentare și filmul într-un format pentru proiecție, în funcție de ceea ce li se cere atunci;
  • În funcție de bugetul de anul acesta, putem asigura fie integral fie o parte din cazarea celor selectați la festival
  • pentru filmele din competiție se vor acorda: premiul pentru cel mai bun film, mențiunea juriului, premiul publicului; juriul va fi format din cineaști și critici de film;
  • putem utiliza fragmente din film (maxim 2 minute) pentru clipuri de promovare a festivalului. Informațiile trimise sunt pentru catalog și pentru site/ blog/ social media. Filmele vor putea fi proiectate de mai multe ori în cadrul proiecțiilor Super;

Pentru întrebări, trimite-ne un mesaj pe: Facebook: Super Instagram: @super.festival 

Super Atelierul de Film 2021

🎬 Workshop-ul de film este dedicat tuturor adolescenților care doresc să experimenteze cu mediul audiovizual, indiferent de experiența anterioară.

🎞 Workshop-ul va avea loc în perioada 30 august – 5 septembrie.

🎥 Primele două zile vor fi dedicate întâlnirilor și discuțiilor cu trainerii Sarra Tsorakidis, Carmen Tofeni, Dragoș Apetri și Călin Boto. În cadrul întâlnirilor cu trainerii, participantele și participanții vor fi îndrumați în procesul de realizare al unui film de scurtmetraj, învățând totodată care sunt pașii necesari, dar și cum să se raporteze critic la alegerile lor și la limbajul cinematografic. În următoarele zile, aceștia vor fi împărțiți în echipe, vor filma și monta scurtmetrajele lor. Filmele vor fi proiectate în ultima zi de festival, pe 5 septembrie.

🇫🇷 Workshop-ul este sprijinit de Institutul Francez din București. Filmele discutate în cadrul întâlnirilor vor face parte din cinematografia franceză.

Pentru a te înscriere la workshop, trebuie să ne trimiți:

➡ 3 sinopsis-uri de filme pe care ai vrea să le faci la workshop-ul Super (bazate pe idei originale, de câte un paragraf fiecare);

➡  un scurtmetraj făcut de tine și/sau 5 fotografii;

➡ o scurtă descriere a ta, în care să ne spui de ce vrei să participi la acest workshop, ce așteptări ai de la atelier, și dacă ai o cameră cu care ai putea filma. Te poți înscrie la workshop și dacă nu deții deja o cameră cu care ai putea filma (acest lucru nu îți va afecta aplicația).

Deadline: 24 mai

Formularul de înscriere și regulamentul se găsesc mai jos, asigură-te că ai citit cu atenție înainte de a completa!

Call pentru filme LGBTQIA+

Înscrie-ți filmul la categoria de filme LGBTQIA+ de la Super!

Dacă ești la liceu și pasionatx de cinema, așteptăm filmul tău pentru categoria de filme LGBTQIA+ a Festivalului Internațional de Filme și Artă făcută de Adolescenți ,,Super” până pe 15 iulie!

Această categorie nouă se adresează tuturor adolescentxlor care susțin comunitatea LGBTQIA+, ca aliați sau ca membri, și vor să-și exploreze exprimarea prin film.
Poți să observi realitatea din jur prin film, să-ți povestești experiența, puterile, vulnerabilitățile, intimitatea, iubirea, fricile, bucuria, reflecțiile, sinceritatea, și să le îmbraci într-o formă poetică, experimentală, documentară, sau oricum simți tu. E important să creezi arta așa cum o cunoști în interiorul tău, căutând un răspuns personal, mai degrabă decât unul universal. Un film prin care te (auto)cunoști și prin care cunoști lumea. Ne dorim să facem auzită diversitatea poveștilor queer, pentru a genera dialoguri în comunitate și pentru a sărbători comunitatea LGBTQIA+.

Vrem să-ți vedem arta și să ți-o curatoriem în cadrul Super. Înscrie-ți filmul până pe 15 iulie!

Regulamentul și detalii se găsesc mai jos, asigură-te că ai citit cu atenție formularul înainte de a te înscrie!

Regulament general:
➡ regizorul/ regizorii trebuie să aibă între 14 și 22 ani
➡ festivalul acceptă filme de orice gen, ele nu trebuie să depășească 40 de minute, dar în cazul în care astfel de filme sunt înscrise, poate fi posibilă, totuși, organizarea unei proiecții speciale;
➡ trimiterea filmelor se va face până pe 15 iulie 2021; rezultatele selecției vor fi anunțate până pe 15 mai;
➡ filmele pot fi acceptate în competiția specială a acestei categorii. Festivalul are o Competiție Internațională și o Competiție Națională cu filme din România și Republica Moldova, și, în funcție de filmele primite, programe în afara competiției. Doar competițiile vor fi jurizate;
➡ nu pot fi înscrise în competiție filme realizate în cadrul atelierelor; aceste filme vor fi înscrise într-o secțiune necompetițională („Filme realizate în cadrul atelierelor”);
➡ filmele din România trebuie să fie subtitrate extern (prin fișiere tip .srt sau .sub) în română/ engleză în caz că se vorbește altă limbă decât română, și, dacă se vorbește în română, subtitrate în engleză;
➡ nu se acceptă filme care instigă la ură sau discriminare față de anumite categorii de persoane sau grupuri sociale.

➡ odată făcută înscrierea, nu este posibilă retragerea filmului din festival; odată făcută selecția filmelor, regizorii filmelor selectate trebuie să fie pregătiți să ofere informații suplimentare și filmul într-un format pentru proiecție, în funcție de ceea ce li se cere atunci;
➡ din cauza bugetului restrâns de anul acesta, nu putem asigura cazarea regizorilor și regizoarelor la festival. De aceea, te încurajăm să găsești metode alternative de cazare, de exemplu la prieteni/rude din București. Cu toate acestea, nu vrem ca lipsa cazării să fie un impediment în a participa la festival, așa că dacă nu reușești să găsești alte forme de cazare, odată acceptat, te rugăm să ne scrii și găsim o soluție împreună;
➡ pentru filmele din competiție se vor acorda: premiul pentru cel mai bun film, mențiunea juriului, premiul publicului; juriul va fi format din cineaști și critici de film;

➡ putem utiliza fragmente din film (maxim 2 minute) pentru clipuri de promovare a festivalului. Informațiile trimise sunt pentru catalog și pentru site/ blog/ social media. Filmele vor putea fi proiectate de mai multe ori în cadrul proiecțiilor Super;

Pentru întrebări, trimite-ne un mesaj pe facebook sau pe Instagram!

Atelierul de jurnalism Super 2021!

✨ Între 6 și 9 mai, are loc atelierul de jurnalism Super!

La atelier, 10 adolescenți vor învăța să scrie reportaje, să facă interviuri, dar și să facă fotografii. Materialele realizate de participante și participanți vor face parte din revista Super, care va fi distribuită la festival, în iunie. Pe parcursul celor 4 zile, adolescenții se vor întâlni cu trainerii Eugen Istodor, Iaromira Popovici, Nina Mihăilă și Radu Igaszag, și vor face exerciții practice de scriere și fotografie.

🖊️ Detalii despre aplicație:

➡️ În aplicație, vom cere:
– datele tale de contact;
– un scurt text de motivație (de ce vrei să te înscrii la workshop);
– o descriere a unui loc familiar care ar putea fi începutul unui reportaj, de 1200-1500 de caractere cu spații;
– 5 fotografii făcute de tine pe următoarele teme, la alegere: Selfie cu mască/ fără mască/ Acasă la mine/ Strada mea/ Localitatea mea (maxim 2 fotografii/ temă).

➡️ E ok dacă nu ai mai participat la cursuri de jurnalism/ fotografie până acum, și te încurajăm să aplici indiferent de câtă experiență ai!

➡️ Pentru întrebări, ne poți scrie la contact@superfestival.ro sau pe Facebook sau Instagram.

➡️ Deadline pentru înscriere: 18 aprilie.

Formularul de înscriere se găsește mai jos, asigură-te că ai citit cu atenție descrierea și cerințele înainte să completezi!

🧳 Detalii logistice:

➡️ Atelierul e programat să aibă loc în București, în perioada 6-9 mai, în format fizic, cu respectarea normelor de distanțare socială și sanitare. În cazul înrăutățirii situației pandemiei până la momentul atelierului, ne rezervăm dreptul de a muta atelierul online pentru a asigura siguranța participantelor și participanților.

➡️ Atelierul este deschis tuturor adolescenților (care sunt încă la liceu) din România și Republica Moldova. Din păcate însă, adolescenții din Moldova trebuie să țină cont că la sosirea în România din Moldova este necesară intrarea în carantină timp de 14 zile, ceea ce e posibil să îngreuneze participarea.

➡️ Din cauza bugetului restrâns de anul acesta, nu putem asigura cazarea participantelor și participanților. De aceea, te încurajăm să găsești metode alternative de cazare, de exemplu la prieteni/ rude din București. Cu toate acestea, nu vrem ca lipsa cazării să fie un impediment în a participa la atelier, așa că dacă nu reușești să găsești alte forme de cazare, odată acceptat, te rugăm să ne scrii și găsim o soluție împreună!

➡️ Transportul cu trenul este gratuit pentru elevi, și nu putem deconta transportul cu alte mijloace de transport (avion, mașină). Putem deconta alte mijloace de transport doar în situații speciale, de exemplu în cazul în care nu există o legătură cu trenul între orașul de unde provii și București.

🗣️ Traineri:

➡️ Eugen Istodor (reportaj, jurnalism narativ) este profesor la Universitatea București, catedra de Comunicare. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea din București, a semnat rubrici permanente în săptămânalele Catavencii și Dilema Veche.

➡️ Iaromira Popovici (reportaj, jurnalism narativ), este jurnalistă, redactoră și colaboratoare a revistei Dilema Veche. A susținut cursuri de jurnalism la Fundația Calea Victoriei și festivalul Super.

➡️ Radu Igaszag (fotojurnalism) este absolvent al Institutului de Artă Plastică „Ion Andreescu” din Cluj. Regizor la Studioul „Animafilm”, cadru didactic universitar la UNATC din 1993.

➡️ Nina Mihăilă (fotojurnalism) este artist vizual, fotografă și regizoare de film, precum și profesor universitar la UNATC I.L. Caragiale.