autor: Ioana Popescu
Ascunse după niște căsuțe pale, valuri calme-californiene asigură sunetul difuz pe care o voce cu inflexiuni văratice începe să nareze. Cadrul se dizolvă în locuința lui Doc Sportello (un Joaquin Phoenix cu favoriți), în care își face apariția fosta lui iubită cu aspect lana-del-rey-ish, ai cărei ochi mari și neajutorați îi spun de complotul plănuit de soția magnatului pe lângă care își flutură acum drăgăstos genele false, cu îngrijorare. Cam așa începe Inherent Vice (R: Paul Thomas Anderson, 2014), ale cărui personaje apar într-o succesiune derutantă pe lângă Doc, fie că își comandă clătite într-o japoneză agitată sau doar îl însoțesc la o petrecere obscură cu pizza.
Paul Thomas Anderson pornește de la romanul lui Thomas Pychon ce se scrie pe la sfârșitul domol al „pshihedelicilor” ani ’60, avându-l în prim-plan pe mai sus menționatul Doc Sportello, un detectiv particular cu al său cabinet lejer, care începe să investigheze vaga rugăminte a fostei lui, Shasta. Pe măsură ce încearcă să descifreze misterul din jurul lui Mickey Wolfman-magnatul, se scufundă într-o confuzie mai densă decât cea a fumului albăstrui ce se ridică din țigările tuturor.
Treptat, refuz să mă mai întreb dacă am ratat ceva, și îl urmăresc pe Doc cu a sa figură confuză și cu bâiguiala-i de pe buze; informațiile încep să se lege și personaje bizare apar în peisaj: un polițist urăcios ce mănâncă într-un mod dubios o banană în ciocolată, sau o fostă dependentă de heroină ce zâmbește cu proteza ei la amintirea toaletei pe care și-a cunoscut soțul (care e Owen Wilson, by the way) – toate personajele încarcă plăcut filmul ce aduce puțin a film-noir. Soundtrack-ul vibrează dintr-un tonomat super inspirat și contribuie la atmosfera groovy dar ușor tristă marcată de halucinații (sau nu) delicioase.
Ultima imagine dispare difuză și genericul curge în culori de neon iar eu mă gândesc la hipioți cu perciuni, fațade, și la cum melodia asta îmi amintește de ocean. La sfârșitul sfârșitului, studenții parizieni din ’68 sunt citați: Under the paving-stones, the beach!