FILME-ÎNGHEȚATĂ

autori: Ioana Popescu, Răzvan Azam, Tea Nicolae, Andreea Curcubitaceea

Ați încercat să ieșiți afară? Să scoateți un deget pe geam? Dacă da, înseamnă că această listă o să fie citită de rămășițele voastre topite sau chiar făcute scrum. Sau, înseamnă că sunteți niște șopârle cărora le place să plescăie sub soarele omniprezent. În oricare dintre cazuri vă aflați, vă felicităm și drept premiu vă oferim câteva recomandări de filme în care ne-am lăfăi pe vremea asta lipicioasă.

Este vară și căldura se insinuează perfid prin ferestrele inutil deschise, dilatând timpul, Salavador Dali-style. Plictiseala se prelinge molcom, iar pe când stau în pat și zdrăngăn anemic din chitarămă bălăcesc într-o visare. Se făcea că eram cu reportofonul după mine cu scopul de a scrie o super recenzie a concertului Black Sabbath. Abia așteptam să cobor odată din mașină iar mama nu mai contenea cu sfaturile impacientate. Dau să intru, nu am voie deși încerc să explic că sunt un jurnalist de la Cream, însă ușa rămâne închisă. O camionetă răsare cu zgomot și din ea coboară grăbiți cei de la Stillwater. Nu știu ce făcusem exact dar în scurt timp, mă aflam în culise, intervievând trupa, moment în care a început totul.

Întâmplările s-au învălmăzit ca date pe fast-forward: turneul,the Band-aids (groupies care își zic muze ale rock-ului), petrecerile, telefoanele celor de la the Rolling Stone, reflectoarele, Penny Lane, Tiny Dancer, bere mai mult sau mai puțin ieftină, NYC și nu în ultimul rând muzica.. Toate fiind cuprinse în polariode și notițe amestecate.

În final,mă vedeți lăfăindu-mă în reverie și vă întrebați ce îmi place atât de mult la Almost Famous. Singurul răspuns este: „To begin with, everything”.

(Ioana Popescu)

Caniculă. Temperaturi prea ridicate. Babe care leșină in autobuze. Nervi. Transpirație. Da de unde? La mine in Suceava plouă toată ziua, numai vară nu se poate numi.

Vreau să plec. Vreau să plec cu rulota undeva departe. Dar nu în Vamă pentru ca aș fi un fel de Chirilă și mi-e perfect și fără Vamă. Cred că mulți ați auzit de We’re the Millers. Filmul ăla fain cu Jennifer Aniston, Emma Stone, Jason Sudeikis și alți actori de la Hollywood. Pentru cei care nu știu, în film este vorba despre patru persoane care ajung să fie o „familie” pentru niște bani. Așa că pornesc la drum spre Mexic cu rulota. How cool is that?

Cred că una din cele mai tari experiențe e să mergi prin America cu rulota. Bine, nu cred că e atât de tare când ai o cantintate mare de droguri la tine dar…. senzații tari americane. Pe tot parcursul călătoriei lor, personajele noastre au parte de tot felul de chestii amuzante și mai puțin amuzante. De exemplu, Kenny care este jucat de Will Poulter este înțepat de un păianjen tocmai de ce are el mai drag…. știți voi. Sincer, încă încerc să îmi scot acea imagine din cap că mă apucă durerile. Îh. Sau încă o fază tare e atunci când sunt atacați, sau mai bine spus, amenințați cu moarte de către misteriosul Pablo Chacon care se pare că nu e așa misterios pentru că își face apariția, iar domnișoara Jennifer trebuie să facă un dans mai lasciv. Și îi iese….bine de tot.

Mă rog, celelalte faze o să le vedeți dacă și la voi plouă și aveți nevoie de un film la care să vă uitați. We’re the Millers e un film fain și merge mai bine decât două zile în Vamă.

(Răzvan Azam)

Mi-ar plăcea tare mult să mă lăfăi într-un film de Wes Anderson. Nu doar zilele astea de cald, ci în general. Orice loc dintr-un film de-al lui Wes e delicios – nu contează dacă e un hotel din Budapesta sau baia în care fumează Margot, picior peste picior pe marginea căzii, sau o insulă numită New Penzance, toate culorile se lipesc de mine și mă fac să vreau să schimb bodega de lângă Cișmigiu pe India lui Adrien Brody.

„What Wes Anderson character are you?” Sau, mai bine, – What Wes Anderson place are you?

Eu cred că sunt acoperșul pe care stăteau Margot și Richie, unde Margot aprindea cele două țigări din gură deodată, iar șoimul lui Richie se „gheruia” foarte fancy.

(Tea Nicolae)

Când mă gândesc la vară, primul lucru care îmi vine în minte este că fiecare vară are o poveste, nu există două la fel, alea (mai mult sau mai puțin) 3 luni în care te bucuri că nu ai un program fix parcă nu seamană niciodată între ele.

De multe ori, vara înseamnă aventură, la fel ca în God Help the Girl (Stuart Murdoch, 2014), pe vremea asta parcă ar merge o excursie în Glasgow unde vremea pare perfectă. Cadrul care însă mi-a captat toată atenția este cel care insistă să mă facă să cred că o excursie cu barca pe un râu cu încă doi prieteni buni și o sticlă de vin alb este cel mai bun mod de a-ți petrece vara sau măcar o zi din ea. Să stai pur și simplu la taclale cu oamenii despre care credeai că știi destule (sau chiar totul) doar ca să afli ca în definitiv, nu știi nici măcar jumătate din ce credeai, pare un plan perfect. Pe lângă faptul că filmul în sine se desfășoară pe parcursul unei veri, perioadă în care protagonista Eve (Emily Browning) trece prin tot felul de schimbări și ia decizii importante legate de viitorul ei (lucruri care ne caracterizează pe noi, adolescenții), muzica este absolut delicioasă (da, filmul este un musical). Eu una, recunosc că soundtrackul filmului este în playlistul meu de ceva vreme.

LDN-topia

Clișeul din filmele hollywoodiene în care adolescentul stă întins pe pat, aruncând o minge de baseball către tavan și prinzând-o în mănușă, plictisit: ei, dacă aveți imaginea formată în minte, mai adăugați niște detalii. Un termometru care dă în clocot, hidratare excesivă și televiziuni care moțăie filme de care s-au plictisit și peștii din acvariu. Oricât aș vreau să revin la E(u)foriile noastre, tot așa mintea mea începe să creeze diferite scenarii îndepărtate de realitățiile cotidiene. Un scenariu cu ploi, ceai aburind, clădiri cărămizii, o combinație de jazz și murmur urban, palmieri în centru și artă la periferii. Sună cunoscut? Acum, cât scriu aici și ascult Amy Winehouse – Frank, îmi imaginez că sunt un personaj din următoarele filme londoneze:

An Education, Lone Scherfig, 2009

Subiectul: Pe fundalul Londrei anilor ‘60, Jenny Mellor (Carey Mulligan), o elevă de 16 ani cu un viitor academic promițător, este bulversată de apariţia unui bărbat rafinat şi misterios, însă cu mult mai în vârstă decât ea.

Numai în Londra: Găzduind unul dintre studiourile cele mai ilustre din industria cinematografică britanică, Ealing și-a construit în timp o reputație semnificativă pe hartă filmelor (studioul este încă în funcțiune). Noua versiunea semnată de Lone Scherfig este bazată pe scenariul lui Lynn Barber din urmă cu 70 de ani, punând într-un spectru complex splendoarea zonei din vestul Londrei.

Fashion boutiques, artă și eleganță în stil = The swinging London. În acele vremuri, capitala era în plină înflorire și revoluție culturală, tinerii regăsindu-și modelele în fashion icons-urile precum Twiggy, Jane Birkin sau în elementul de noutate pe care îl aduceau trupele The Beatles sau The Rolling Stones. În ceea ce privește filmul, reședința Mulligan este pe Carbery Avenue, iar școala ei este Școala japoneză de pe Creffield Road, în timp ce magazinele locale se găsesc la St John s Parade – de asemenea, decorat în spiritul anilor pe care îi reprezintă. Surprinzător, cafenelele unde seadunau elevii sunt practic neschimbate. Același aer primitor, același miros de cafea proaspăt râșnită și aceeași răzvrătire a spiritelor tinere.

The King’s Speech, Tom Hooper, 2010

Subiectul: Dramă istorică apreciată cu premiul Oscar, The King’s Speech îl prezintă pe Colin Firth în rolul regelui George al VI-lea, încearcând să își corecteze defectul de vorbire cu ajutorul logopedului nonconformist Lionel Longue (Geoffrey Rush)

Numai în Londra: Rush’s Harley Street ar trebui să îți pară familiar– pe această stradă există o reședință de inspirație georgiană aflată la numărul 33 Portland Place; o locație populară și cu un aer discret de extravaganță, cosmetizată de mica armată din spatele producției britanice devenită simbol. Sub aparenta impresie că vopseaua de pe clădire se poate trasforma în orice clipă în pulbere, Lancaster House este, de fapt, bine recondiționată – cu un acoperiș elegant bolțit, ferestre generoase de plumb, și instalații de iluminat din epoca victoriană. Intrând pe cele două uși de lemn masiv și inaintând pe coridorul principal, vei putea identifica imediat camera de consultanță a logopedului. Tapetul vintage, canapeaua cu tapiserie aurită și șemineul sculptat din lemn arată exact ca în film. Simplul act de a te uita de pe balconul de la ultimul etaj este – în același timp – electrizant, însă și inconfortabil de amețitor. Casa de șase etaje nu este numai despre cornișe, coloane corintice și scări întortocheate. Proprietatea deține și câteva secrete: cum ar fi subsolul care a fost folosit pentru filmarea videoclipului ‘Rehab’ al lui Amy Winehouse.

Bridget Jones’s Diary, Sharon Maguire, 2001 (aka my guilty pleasure)

Subiectul: Renée Zellweger devine legendara Bridget Jones, care își prezintă sub forma unui jurnal ambițiile sale, aparent irealizabile: ar vrea să slăbească și să găsească dragostea, în această versiunemodernă a Pride & Prejudice.

Numai în Londra: Scrierile lui Helen Fielding s-au transformat în scurt timp într-un ghid al plăcerii moderne de a locui în Londra. Apartamentul eroinei era situat vis-a-vis de fermecătorul Holland Park, însă în film, trecem pe malul sudic al Tamisei, în cartierul Borough, mereu în dorința lui de a-și înălța construcțiile cât mai aproape de cer.

Lăsând în urmă standurile eclectice de pe Borough Market, vei găsi imediat mica locuință aflată deasupra pub-ului The Globe Tavern de pe Bedale Street, numărul 8. Nu trebuie să mergi mult până cândvei ajunge la următorul punct de atracție: restaurantul grecesc unde Daniel Cleaver (Hugh Grant) și Mark Darcy (Colin Firth), se duelează pentru dragostea protagonistei. Sigur, poți lua opauză la restaurantul din cadrul Tate Modern Museum, Bankside și te poți pierde prin galeriile foarte apreciate, iar avantajul zilelor de astăzi e că îi poți da tag lui Picasso sau Miro în postarea de pe Instagram.

Lista filmelor cu aer londonez este una care se întinde pe rânduri bune, iar dacă nu te-am convins până acum, uite un fragment din înțelepciunea lui Bridget: link.

(Andreea Curcubitaceea)