Super adoptă „Un film dramatique” la OWR13
de Luca Oprea-Călin
Programul „Adoptă un documentar” al Festivalului de documentar și drepturile omului One World Romania invită ONG-uri și organizații să „adopte” un documentar cu o tematică sau miză similară – așadar, ne bucurăm enorm că la această ediție am primit în grijă Un film dramatic, pe care îl veți putea descoperi joi, 27 august, ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco. Dar nu uitați să parcurgeți tot programul festivalului!
Eric Baudelaire revine după precedentul său documentar Also Known as Jihadi (2017) cu un proiect colectiv despre empatie, prietenie, origini și însemnătatea cinematografului pentru o generație puternic afectată de opresiunea digitalizării și a tehnologizării.
Spre deosebire de peliculele sale anterioare, care sunt situate într-un context temporal îndepărtat față de realitatea actuală, Un film dramatique prezintă povestea unor elevi de gimnaziu din suburbiile Parisului, care împreuna cu regizorul francez pleacă într-un periplu evolutiv, într-o călătorie de autocunoaștere. Proiectul, care s-a derulat pe perioada a patru ani, surprinde transformarea și dezvoltarea elevilor de gimnaziu a școlii Dela Maar din regiunea Saint Denise, trecerea de la statutul de copil la cel de adolescent și relevă influențele pe care originile și evenimentele din proximitatea acestora o au asupra existenței lor.
Pelicula debutează cu cadrul unui cer întunecat luminat de multiple stele. Astfel, cadrul surpins de unul dintre elevi devine o aluzie la potențialul și energia copiilor din realitatea sumbră și haotică a suburbiei parisiene. În continuare, filmul se compune din montarea unor materiale filmate, în primul rând de elevi, iar mai apoi din timpul unor discuții tematice. Nu există o singură fotogramă pe parcursul întregului montaj în care să apară un adult; Eric Baudelaire menționează într-o sesiune de întrebări și răspunsuri din cadrul Festivalului de Film de la New York (NYFF), că și-a dorit în mod specific să stabilească contactul exclusiv între membrii grupului de elevi, făcându-i pe aceștia mai atenți unul față de celălat, mai conștienți de însemnătatea fiecaruia pentru omogenitatea întregului grup. Prin succesiunea de cadre filmate de elevi, aceștia dobândesc statutul de co-autori ai peliculei, Baudelaire însuși recunoscând naturalețea cu care unii dintre elevi transpun în imagini activitățile lor cotidiene. Astfel, spectatorul pătrunde în mod nemijlocit în contextul social, cultural și chiar istorico-politic în care elevii cresc, având șansa să facă cunoștință cu emoțiile și întrebările lor, pe care aceștia și le pun într-o lume dinamică, aflată în perpetuă mișcare și schimbare.
Pe de o parte investigația proximității lor este tipică copiilor: curioasă, intuitivă, deschisă, prezentând informații și detalii surprinzătoare. Pe de altă parte, discuțile pe teme ca rasism, discriminare și identitate reliefează maturitate și pasiune.
Trecerea timpului și consecințele acestui proces asupra elevilor sunt mai degraba simțite prin imaginile filmate, ci nu anunțate. Elevii surprind momente din ce în ce mai complexe, mai sofisticate, mai curajoase, care sunt direct proporționale cu procesul de maturizare al acestora. La sfârșitul ciclului gimnazial fiecare ia alt drum însă cineclubul școlii gimnaziale Dela Maar îi menține strâns afectiv împreună.
Ceea ce inițial ar fi trebuit să se compună ca un film documentar, se transformă într-un material puternic emoționant și motivațional, Un film dramatique devenind din „workshop-ul” elevilor de gimnaziu de la scoala Dela Maar, un „workshop” pentru spectatorul de pretutindeni, în special pentru cel tînăr, care este îndemnat să conștientizeze semnificația valorilor originii sale.
Eric Baudelaire se plasează într-o poziție distantă față de materialul montat, luând mai degrabă decizii la nivel logistic și indicând poziția unuei călăuze, unui îndrumator, unui moderator, și nu poziția unui profesor autoritar, în calătoria cinematografica a copiilor, lăsându-i pe aceștia să se manifeste total. El reușește să balanseze materialul perfect între dramatic și documentar, între istorie și politică, între social și cultural, respectiv între comic și emoționant.
Un film dramatique împinge limita cinema-ului, Eric Baudelaire se joacă pentru prima dată în cariera sa cu un stil de cinema mult mai direct, un cinema „brut”, simplu, aproape rudimentar, dar care redă cu exactitate realitatea existenței copiilor suburbiilor parisiene.
