Mic ghid de introducere în filosofie
de Maria Persu
În perioada adolescenței (și nu numai), filosofia e privită deseori ca un teritoriu intimidant în care e ușor să te pierzi și greu să faci primul pas. Așa că am rugat-o pe Maria Persu, studentă în anul 2 la filosofie și politică la University College London, să ne ajute cu un mic imbold. Vă recomandăm cu mult entuziasm să o citiți și pe Scena9.
Lumea Sofiei
Jostein Gaarder
(2013, traducere de Ana Mihăilescu, editura Univers)
Lumea Sofiei, un roman scris de autorul norvegian Jostein Gaarder, e singura istorie a filosofiei pe care am citit-o când am început să mă interesez de filosofie. Lumea Sofiei e o alternativă jucăușă la un manual de introducere în filosofie occidentală, plecând de la filosofii presocratici, până la Marx, Freud, Simone de Beauvoir și Sartre. Sophie Amundsen, o fată de paișpe ani primește niște colete misterioase de la un filosof din oraș, Alberto Knox, care conțin cursuri despre Democrit, Socrate, Platon, Descartes și Spinoza. Sophie și Alberto, împrietenindu-se, află într-un final că lumea în care trăiesc e de fapt ficțională, și că au fost creați de un anumit Albert Knag, un scriitor care vrea s-o-nvețe pe fiica lui, Hilde, filosofie.
Dialoguri
Platon
(2010, editura Cogito)
Dialogurile lui Platon sunt faimoase, literare și destul de ușor de citit. Acoperă subiecte diverse (moralitate, cunoaștere, dragoste, moarte), prinse în discuții metaforice dintre filosofi atenieni mai buni sau mai puțin buni. Din volum, recomand mai ales Apărarea lui Socrate, în care profesorul lui Platon e pus în fața unei curți de judecată, condamnat că sucește mințile tinerilor atenieni aristocrați. Alt text important (și mai lung) de Platon care nu e în antologia asta ar fi Republica, scrisă tot sub formă de dialog.
Arhiva Early Modern Texts
Early Modern Texts e o arhivă online și gratuită, care include lucrări de referință din filosofia europeană dintre secolele XVI-XVIII. Toate textele publicate aici sunt vag simplificate și conțin tot felul de explicații ajutătoare. Recomand să începi cu Descartes, apoi s-o iei ușor spre Leibniz, Spinoza, și Hume. Cât despre filosofie politică, recomand de-aici mai ales Leviatanul lui Thomas Hobbes și Contractul social, de Jean Jacques Rousseau.
Genealogia moralei
Friedrich Nietzsche
(2006, Editura Humanitas)
Genealogia moralei e unul dintre textele târzii ale lui Nietzsche. În departamentele de filosofie din universități e considerată cea mai relevantă lucrare a lui, deși Nietzsche ar fi preferat, probabil, Așa grăit-a Zarathustra. Pentru că Genealogia e, totuși, locul în care Nietzsche vrea să-și extindă și să-și explice aforismele de prin alte volume, cred că e un început potrivit.
Am constatat de-a lungul timpului că e foarte important ce ediție și ce traducere citești din Nietzsche. Așa că dacă vrei să îi dedici mai mult timp lui Nietzsche, recomand mai degrabă ediția de la Cambridge în engleză, tradusă de Carol Diethe și redactată de Ansell-Pearson în special pentru studenți.
Împotriva interpretării
Susan Sontag
(2016, editura Vellant)
Împotriva interpretării e mai mult critică culturală decât filosofie, dar trebuie să avem în minte că liniile dintre discipline sunt mai fine decât par inițial. Începând cu secolul al XX-lea, mulți autori etichetați drept filosofi analizează produse culturale pentru a-nțelege mai multe despre om, societate și politică. Susan Sontag e autoarea eseului Note despre camp, despre care s-a tot vorbit la Met Gala 2019.
Kant și ornitorincul
Umberto Ecco
(2017, traducere de Ștefania Mincu, editura Polirom)
Kant și ornitorincul tratează filosofia minții și a limbajului. E recent scrisă, acoperă legături dintre filosofie și științe cognitive și discută nume mari precum Immanuel Kant și Martin Heidegger. Mărturisesc că filosofia minții nu prea mă pasionează, mai ales pentru că stilul deseori mă cam plictisește. Dar Kant și ornitorincul are norocul unui autor bine instruit din punct de vedere literar.
Stanford Encyclopedia of Philosophy
Așa cum îi spune și numele, SEP e o enciclopedie online de filosofie. Aici găsești articole în detaliu despre cam orice temă majoră din filosofie. Recomand două care acoperă chestii mai recente, unul despre epistemologia feministă, unul despre un concept arhi-folosit în filosofie politică, care provine din egalitarismul lui John Rawls.