SUPER x poezie: Petra Torsan
Petra Torsan e în clasa a12-a în Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti. Fostă voluntar Super şi actuala vicepreşedinte a hub-ului artistic „Berthelot23”, Petra face poze pe film şi scrie poezii.
1. Concepi viaţa fără scris?
Concep viața fără scris, dar nu și pe a mea. Cresc odată cu scrisul meu și viceversa.
2. Cum vezi poezia: un mod de a te ascunde sau un mod de a te divulga?
Nu o văd în niciun alt fel decât o prelungire a minții mele, de care mă ajut să-mi cotrobăi printre sentimente. rezultatul artistic e anexat celui terapeutic, în mare parte din timp.
3. Cum ai ajuns să scrii poezii?
Prin clasa a8-a, am scris prima poezie. Până atunci, am scris numai proză scurtă și doar începuturi de „romane”. Până în punctul în care am rămas fără acel ceva care te ajută să te ții de un fir epic, m-am bătut cu pumnii-n piept zicând că eu nu o să fac poezie niciodată. Uite că m-am înșelat amarnic, dar mă bucur enorm.
4. Ce te ţine aproape de poezie? Ce tip de poezii citeşti?
Aproape de poezie mă ține magia aia care se creează în creier, trăirea aia din afara timpului care se formează în creier când faci ceva ca să-ți exprimi emoțiile. Nu citesc poezie de regulă, asta ca ceva autoimpus, dar dacă se-ntâmplă să-mi cadă vreun volum contemporan sau nu în mână, nu-mi pun mâinile la ochi. Încerc, totuși, să-mi păstrez o oarecare prospețime a limbajului poetic, poate de-asta aleg să citesc de toate, mai puțin poezie.
5. Cum ştii când o poezie pe care ai scris-o e bună?
E amuzant, chiar zilele trecute mă gândeam la asta. După ce termin s-o scriu, intru într-un fel de transă, mintea mi-e numai la ce am creat acolo, la ce fărâmițe din mine am aruncat și au rămas acolo. Dacă simt o conexiune atât de mare cu poezia aia, dacă mă văd pe mine în ea, pe aia o consider bună. Sau nu neapărat bună. Mai degrabă autentică. Crudă.
6. Când ai început să scrii?
Cred că la asta am răspuns involuntar mai sus puțin.
7. Când începi să scrii o poezie, ştii unde vei ajunge?
Nu. De cele mai multe ori, nu. Ştiu, în schimb, de la ce pornesc. Sentimente care nu-mi dau pace, cuvinte sau fraze sau jocuri de cuvinte care nici astea nu-mi dau pace și pe care le-ntorc pe toate părțile ca pe un zar, până mă enervez și scriu pe ceva. De cele mai multe ori, scriu poezii improvizate, create pe loc.
8. Dacă ai putea să alegi orice persoană lângă care să poţi scrie o poezie, pe cine ai alege?
E foarte, foarte dificil, pentru că nu am făcut asta până acum. Am șters, am corectat poezii lângă persoane și, în chip dureros, chiar ele mă provocaseră să le scriu. Dar probabil mi-aș alege o prietenă cu care împărtășesc multe și lângă care mă simt comfortabilă în totalitate. Însă poezia pe care aș compune-o nu ar fi nicidecum despre ea.
9. Ai vreun sfat pentru scriitorii tineri?
Nu mă consider scriitoare, deci sfat pentru alți scriitori nu am cum să dau. Dar le-aș zice celor cărora le place să scrie să continue s-o facă până la adânci bătrâneți și până-n pânzele albe, doar de dragul lor și al artei.
10. Cum ai ajuns la părerea că trebuie să organizezi ceva care să fie al tău?
Acum vreo 2 ani, împrejurările m-au adus în punctul în care am putut zice: da, vreau să am un club de film. Motivul pentru care voiam asta era că nu se întâmpla nimic cultural în liceu. Nimic-nimic. am vrut să fac, măcar pentru mine și încă o persoană, un locșor fictiv care să aducă a „acasă”. Şi locșorul ăsta era „clubul de film”, cu proiecții o dată la 2 săptămâni, la care nu prea venea nimeni. Dar noi ne țineam de treabă. De-acolo și până acum, lucrurile au evoluat, desigur. Dar poate că până n-aș fi pus clubul pe picioare, nu m-aș fi simțit unde trebuie în Sava. Acum o fac. Măcar puțin.
Citeşte câteva poezii ale Petrei:
Mâine
Poezia zilei de azi nu mai are rost.
Ideile
au fost stoarse, nu-și mai găsesc
Locul, drumul și sensul.
Am luat-o la fugă prin umbră,
Iar acum zac
lată pe pat, fac tot ce-mi trece prin cap
Și prind rădăcini aeriene
Într-un mediu poluat.
Mi-am scos din creier poluarea difuză
Refuză sa-i înjunghii pe toți
Cu imaginile rupte din
Fanteziile mele înguste!
Rămân pe loc.
O să găsesc rimă la tot
O să scot razele de lumină din noapte
O să sfârșesc regește
Sfârșiindu-mi pielea cu ghearele adulte.
de câteva zile
de câteva zile, fata tot așteaptă să se
poată uita pe geam și
să vadă cum îi trece agonia,
odată cu disperarea și
cu pumnii luați de la cei mari.
de câteva zile, frunzele au început să
revină la locul lor,
odată cu păsările călătoare și
razele de soare desprinse de pământ.
de câteva zile, prăjiturile sunt
mâncate de jos în sus,
iar noi ne ațintim
asupra privirilor.
Modelul clar a uitat de unde a plecat
Sensibilitatea culorii pale se prea poate să
Fie de vină pentru cugetarea liberă
A problemei filosofice
În care viața e spartă-n bucăți
În care ne oglindim cu toții
Diversități abstracte
Cuvinte vărsate în vase de plastic
Kitsch-uri multilingvistice întinse pe
Pereții dormitoarelor mai mult sau mai puțin triste
Din cauză că au pierdut tot ce-au avut
Din cauză că iubirea e tot ceea ce-ți
trebuie
și tot ce
n-ai avut
Instagramul Petrei: @petratorsan
