autor: Ioana Bogdana
EXTRAORDINARY TALES
Raul Garcia, fost animator pentru Disney, încearcă într-unul dintre singurele sale proiecte independente, să spună poveştile lui Edgar Allan Poe cât mai autentic, oferindu-le cu toate acestea o viziune nouă, prin stilurile de animaţie extrem de variate, care se schimbă de la un scurtmetraj la altul. Nu îi iese de fiecare dată, iar în final avem nişte experimente vizuale interesante, lipsind însă farmecul şi atmosfera nuvelelor lui Poe.
Moartea, în viziunea lui Garcia, are părul azuriu, siluetă de nimfă şi vocea seducătoare a autoarei de cărţi pentru copii Cornelia Funke. Aceasta apare în intermisiile dintre cele cinci adaptări ale nuvelelor lui Poe. Maestrul goticului britanic capătă forma celebră de corb, purtând discuţii cu Moartea despre pasiunea şi teama sa pentru ea, ilustrându-le prin nuvelele sale, în care aceasta are un rol principal.
The Fall of The House of Usher
În unul dintre ultimele proiecte înainte de deces, Sir Christopher Lee îşi împrumută vocea naratorului ce își vizitează prietenul ajuns în pragul nebuniei din pricina surorii sale, care se află pe patul de moarte. Când aceasta moare, starea sa se agravează, iar dl. Usher începe să își piardă mințile cu adevărat. Animaţia, cu personaje parcă sculptate, cu trasături foarte stilizate, nasuri drepte, picioare lungi şi subţiri şi siluete fără prea multe rotunjimi, complimentează perfect povestea. Astfel, filmul este unul dintre reuşitele acestui calup.
The Tell-Tale Heart
Un servitor își omoară stăpânul şi, torturat de crima comisă, este convins că încă mai poate auzi inima acestuia bătând, din locul în care acesta este îngropat. Vocea naratorului de această dată este cea a lui Bela Lugosi. Înregistrarea de arhivă din anii ’40 şi stilul monocrom al animaţie reuşesc să captureze atmosfera nuvelei şi de această dată.
The Facts in the Case of M. Valdemar
În acest scurtmetraj nu se mai păstrează narațiunea originală de perspectivă subiectivă, ci se folosește dialog. Astfel, grotescul descompunerii domnului Valdemar se pierde, la fel şi atmosfera generală a poveștii unui experiment de hipnoză a unui bărbat pe moarte. Nici stilul de benzi desenate nu facilitează scopul filmului, acela de a suprinde caracterul gotic al operei lui Poe.
The Masque of the Read Death
Stilul pictural de animaţie, contrastează cu premisa povestirii lui Poe, boala „Red Death”, care ameninţă participanţii unei petrecere dintr-un castel, şi tema sa, mai exact iminenţa morţii. Cu toate acestea, culorile folosite sunt calde, roşul ieşind în evidenţă în mod special, precum în nuvela lui E. A. Poe, fiind şi culoarea sugerată de titlu. În final însă, audienţa nu poate simţi sentimentul neliniştitor transmis de nuvela scrisă, indiferent de stilul de animaţie folosit, care este corespunzător doar poveştii de suprafaţă, nu şi a substraturilor ei.
The Pit and the Pendulum
Personajul principal are vocea lui Guillermo del Toro şi este prizonier al inchiziţiei spaniole. Acesta este capturat şi băgat în închisoare de nişte personaje şi într-un decor foarte asemănătoare cu unele dintr-un joc video. Detaliile realiste din scenografie şi din înfăţişarea inchizitorilor şi prizonierului se potrivesc din nou cu povestea, aceasta fiind singura ce relatează fapte din vremuri ce au existat cu adevărat.
Share this entry