autor: Andreea Curcubitaceea
Întrebarea e următoarea: de ce, un deceniu mai târziu, suntem încă obsedați de scenariul strălucit al Tinei Fey, de grupul Plasticelor (The Plastics), sau dacă untul este sau nu carbohidrat?
Ce s-a întâmplat între timp, este că această producție lansată pe 30 aprilie 2004, s-a transformat într-o captivantă geneză de replici, de lansare a unor noi vedete sau, mai bine zis, într-un fenomen ce definește în mod realist o generație. De fapt, 11 ani mai târziu, Mean Girls este atât de popular încât e o minune că Janis Ian nu a pus la cale un complot pentru a-l distruge.
Mă pot gândi la mai mult de unsprezece motive pentru care filmul acesta e încă relevant, dar următoarele sunt, probabil, cele mai bune.
1. Nu mai are nevoie de comparații
Heather (1988) este dramatic, dar obscur. Clueless (1995) este excelent, dar superficial. Mean Girls este hilar și inteligent. Filmul funționează ca un ghid de supraviețuire creativ, iar povestea e următoarea: Cady Heron, o adolescentă de 16 ani, se mută împreună cu părinții ei zoologi în suburbiile din Illinois tocmai din Africa. Se imaginează o adevărată Margaret Mead a liceului North Shore, observând ritualurile colegilor ei cu detașare și curiozitate. La un moment dat, ea își imaginează colegii în postura unor tigrii bengalezi care își duc eternele lupte pentru a decide personalitatea alfa a grupului. Este un artificiu deosebit de inteligent care transformă acest film într-o listă de verificare a comportamentelor hormonale cu care – hai să recunoaștem- ne confruntăm deseori.
2. „Fetch” s-a întâmplat, până la urmă
Premiera din 2004 a atras comentarii relativ bune, spre modeste. De fapt, nu a existat niciun fel de înclinație spre faptul că filmul acesta va deveni în scurtă durată un simbol. Este doar o retrospectivă, însă dialogurile cimentate în lexiconul nostru actual și figurile noi hollywodiene pe care am început să le asociem cu numele lor din film, vorbesc de la sine.
Poate că aceasta este explicația. Filmul se înfățișează ca unul genial, revigorant, inteligent și incredibil de amuzant. Scenariul oferă un echilibrul potrivit de ireverență și înțelepciune. Nu te poți abține să nu îl citezi. Dialogul chiar a început să fie integrat în conversațiile uzuale, chiar dacă nu e o idee nemaipomenită să folosești Google Translate pentru asta. De unde știu asta?
3. Comedia à la Tina Fey
Mean Girls arată faptul că viața de liceu este nedreaptă, însă o mulțime de filme deja au spus lucrul acesta. Noutatea scenografică se poate descrie prin modul în care noi devenim complici în unele acte de cruzime, aparent inofensive. Toate aceste gesturi ilustează nevoia dusă până la disperare a tinerilor de a se integra, resimțită până și de cei care afirmă că nu vor acest lucru (Janis Ian) – și mai mult, de cei care deja o au (Gretchen Wieners).
Tina Fey, pe care o cunoaștem din show-urile de comedie Saturday Night Live, și-a bazat scenariul pe o carte de auto-educație numită Queen Bees and Wannabees de Rosalind Wiseman care, anterior a refuzat zeci de alte adaptări potențiale. În mâinile altui scenograf, Mean Girls ar fi fost un alt film de duzină pentru tineri, însă Fey a atașat filmului un mesaj extrem de important: este OK. Este OK să nu fii extrem de cunoscut, de popular, de bogat, de adaptat, sau să nu te înscrii în orice normă pe care o cere societatea de la tine. Iar dacă nu crezi că asta e important:
4. Are cele mai faine teste de personalitate
Prietenii tăi te pot face să crezi că este prea mainstream să te definești cu testele de personalitate din filme sau seriale, dar ghici ce? Este pur și simplu amuzant să te identifici cu un membru al unui grup de fete. Sunt o Rizzo. Sunt o Veronica. Sunt o Cher. Și acum, în cazul lui Cady și al noilor sale prietene cu sânge roz – Regina George, Gretchen Wieners și Karen Smith – în sfârșit poți să te identifici în orice moment cu tipul autoritar, defensiv, purtând o peruca blondă! Ce poate fi mai atroce și delicios, în același timp?
5. Castingul este la fel de sclipitor ca lipgloss-ul Reginei
Sunt atât de multe de spus despre scrierea inteligentă, dar un alt ingredient cheie este castingul impecabil. Acesta începe cu Lindsay Lohan în rolul lui Cady Heron, întruchipând la vremea respectivă tipul hollywoodian de „fată din vecini”, plină de farmec prin simplitatea na(t)ivă. Mai departe, contribuția lui Lizzy Caplan se concretizează în personalitatea eclectică a lui Janis Ian. În același timp, fetele populare, Rachel McAdams, Amanda Seyfried, și, în special, Lacey Chabert au reușit să găsească profunzime în personajele care puteau să își mențină, în mod natural, aura de superficialitate. Slăbiciunea mea este modul în care Daniel Franzese îl interpretează pe Damian, un adolescent „out and proud!” A fost un lucru uimitor pentru un deceniu în urmă genul acesta de reprezentare. Semnificația nu ar trebui să fie subapreciată, tocmai pentru că, pe lângă citatele fetelor populare, replicile lui Damian sunt la fel de memorabile.
Să nu uităm și de trinitatea lansată de Saturday Night Live. Amy Poehler joacă rolul mamei-expansive-în-training-tineresc a Reginei, un adevărat exponent al mentalității parentale iresponsabile. Ana Gasteyer devine mama-elicopter-expertă-în-zoologie a lui Cady, iar Tina Fey dă viață rolului recent-divortaței-geniu-matematic-și-al-feminismului, profesoara Norbury!
6. Lumea liceului este o junglă…cu pauze de masă și spectacole de talent
Longevitatea acestui film se datorează și faptului că, pentru prima dată în era John Hughes, Hollywood-ul a oferit un film despre adolescenți cu care ne putem identifica. De prea multe ori, filmele realizate despre viața de liceu confundă holurile instituției cu defilări de modă, viața socială a tinerilor cu petrecerile dezinhibate și rolurile de adolescenți cu interpretările unor actori apropiați de 30 de ani.
La începutul filmului, Cady își face doi prieteni atipici, adică pe Janis și Damian, care devin în scurt timp mentorii ei spirituali în introducerea despre numeroasele anturaje de adolescenți (o mișcare foarte Clueless). Clasificarea grupurilor din liceu sunt senzaționale. Denumiri preferate? Cu siguranță, așa-zișii Mathletes. În realitate, nu există grupul alfa, ci doar o clasificare a ciudățeniilor specifice. Mean Girls este unul dintre puținele ecranizări care încep să scoată la înaintare simplul adevăr – cum ar fi faptul că spectacolele de talent sunt modalități eficiente de a fi judecat de către tot liceul.
7. Anii 2000 #represent
O adevărată odă pentru cerceii rotunzi și complimente false, filmul oferă o imagine de ansamblu a ceea ce însemna să fii adolescent în anii 2000.
Este evident că are cel mai bun playlist pentru anul 2004: „Pass That Dutch” de la Missy Elliot este imnul grupului Plastics; sora mai mică a Reginei dansează pe „Milkshake” de la Kelis, iar petrecerea nu poate fi completă fără melodia lui P!nk „God is a Dj”. Până și în singura melodie originală a filmului „Overdrive”, poți găsi perfectă sincronizarea cu momentul în care Regina pretinde că toată lumea știe cine este Katy Rose, afirmând sus și tare „I’m independent! I’m cherry cola!”
Să facem un exercițiu de imaginație, totuși. În cazul în care filmul s-ar fi lansat în 2015, Regina ar avea 3.000 de followeri pe Instagram și ar avea în playlist Azealia Banks în loc de Missy Elliot. Karen ar ajunge model pentru American Apparel și lumea fi fost acuzată pentru agresiune cibernetică față de tânăra care are doar „o mulțime de sentimente”. Dar, în afară de aceste mici detalii, cred că lucrurile ar sta la fel.
8. Arma secretă: Gretchen Weiners.
Este vorba despre rolul lui Lacey Chabert, intriganta Gretchen Wieners. Ea se laudă că tatăl ei este inventatorul Strudelului Toast, enunță pretenția de a purta roz miercuri și aruncă cele mai crude remarci atunci când primește suficientă validare din partea Reginei. Modul în care șoptește despre rinoplastia Reginei este zgomotos. Modul în care ea se plânge în fața lui Cady la cele auzite accidental „Nu pot să crezi că eu iubesc atenția!”, este incredibil de ZGOMOTOS. Sloganul ei lipsit de sens „It’s so fetch!” este minunat. Fără discuție. Să nu uităm momentul în care ea tresare și strigă: „ Nu poți să stai cu noi!”, atunci când Regina poartă pantaloni de trening albaștri în ziua Z.
9. Miercuri, Internetul poartă roz
Păstrând din conversațiile adolescentine autenticitatea genială, dialogul este unul plin de maxime devenite un fel de reguli nescrise ale utilizatorilor virtuali.
Într-un interviu cu The Washington Post, David Hayes, liderul secțiunii de divertisment din partea Tumblr, spune că Mean Girls a avut potențialul, în esență, de a deveni o marcă a Internetului. Nu există doar bloguri Tumblr dedicate citatelor și GIF-urilor din film, ci și site-uri care le utilizatorii amestecă ingenios replici cu alte contexte și personaje din filme arhicunoscute (A se vedea: Mean Girls of Panem, Where Harry Potter and Mean Girls Collide, Les Mean Girls).
Filmul a devenit omniprezent pe Internet, lucru care a favorizat absolvirea lui la un statut de cultură populară. După unsprezece ani, trimiterile la film sunt des întâlnite: de la discursul de acceptare al premiului Peoples Choice din 2012 de către Jennifer Lawrence, până la postarea de Twitter a contului de la Casa Albă, primind peste 27.000 de retweets și peste 17.000 de marcări ca favorit.
Cine ar fi crezut că la Casa Albă se poartă rozul?
10. Hi5 pentru fete și mesaje pozitive
Tina Fey ne-a oferit și câteva momente de critică socială. Subiecte precum sexualizarea precoce a copiilor (sora mai mică a Reginei imită mișcările nepotrivite din videoclipul de la televizor) și imaginile eronate despre propriul corp (nemulțumirile ritualice ale „umerilor de bărbat” când fetele se examinează în oglindă) au fost abordate cu un spirit eficient. Un dispozitiv cheie al complotului, The Burn Book – un album care dispune de o fotografie a unei persoane și o replică răutăcioasă atribuită („s-a sărutat cu un hotdog”) – astăzi arată ca un precursor al cyberbullying-ului.
Într-o industrie care, până în această zi, produce câteva filme cu protagoniste de sex feminin, Mean Girls iese în evidență prin acest lucru. Filmul pune în lumină grupurile de fete și ideea de popularitate, în cele din urmă condamnând comportamentul celor care sacrifică individualitatea lor sau a altora, rănindu-i, în scopul de a urca pe scara socială. Niciun film nu este perfect, iar Mean Girls are cu siguranță câteva elemente problematice din punct de vedere al ideii de feminism; chiar și așa, filmul explorează și face mai accesibilă psihologia feminină.
Vorbim despre momentul în care doamna Norbury le oferă stundentelor apelul la trezire de care au nevoie cu disperare: dacă continuă să folosească cuvinte degradante la adresa colegelor sale, această atitudine le dă undă verde băieților să le trateze astfel. Norbury intuiește faptul că nu este o problemă cu încrederea fetelor în ele, ci mai degrabă, o lipsă de interes acordată soluționării propriilor probleme. Și acest lucru face diferența dintre acest film și un borcan ușor etichetabil.
11. Nu ai cum să nu empatizezi
Pentru ca să fie observată de Aaron Samuels, Cady se preface că nu se descurcă la algebră, o materie la care, de fapt, excelează. În timp ce își însușește regulile „lumii fetelor”, eapierde prietenia cu Janis și Damian, dar mai important, ea își pierde propria identitate. După izbucnirea conflictului violent din liceu, Cady înceacă să îndrepte toate relele comise în timpul perioadei ei de glorie ca fată populară. Cum a făcut asta? Și-a lua întreaga responsabilitate pentru The Burn Book, deși ea a scris un singur comentariu, și cere scuze public celor pe care i-a rănit. Coroana pe care a câștigat-o a făcut-o să își pună următoarea întrebare „De ce se stresează toată lumea pentru asta? E doar plastic”, iar spre surprinderea tuturor, începe să rupă fragmente din ea și să le arunce publicului.
Da, grupul primește pedeapsa lor. Da, se rup vechile legături toxice și sunt reabsorbite în noi grupuri. Mulți au afirmat că iubim filmul acesta pentru toate motivele greșite. Cred că argumentul pentru această problemă este faptul că ÎNȚELEGEM de ce protagonista ajunge să se identifice cu tipul de fată superficială. Nu o acuzăm că ar fi atât de crudă și irațională. Ci realizăm cât de puternic e magnetismul acestui grup și asta o resimțim și acum, după un deceniu.
În final, nu îți dorești să fii o „fată rea”. Poate că în aparență ești orbit de existențele lor fabuloase, însă în realitate, în acest tipar regăsim fete normale cu păr frumos aranjat și cu probleme emoționale reprimate. Regina nu este fericită în ipostaza de Queen Bee, ea nu are parte de prieteni adevărați și, la final, este lovită de autobuz, care îmi imaginez că este o experiență destul de neplăcută. Sfârșitul filmului este un tribut adus frumuseții care este pe cale să înflorească și, deopotrivă, al personalităților negative care pot fi mai greu modelabile decât plasticul.
NU există numai bine și rău, e un întreg spectru pe care filmul nu îl anulează. Aplauze pentru asta.
Super
Hosted by: https://speedhost.ro/
